Treceți la conținutul principal

ACCIDENTE MAJORE 1

ENGLISH ABSTRACT


In the wake of a certain decision regarding gold exploitation in Romania, at Rosia Montană using cyanides, the paper makes a short remembering of some of the most significant major accidents in the XX-XXI centuries  emphasing that the main  major accident causes were not chemicals or facilities  but the human factor. 


Termenul de accident major presupune o apariție neașteptată- cum ar fi o emisie majoră, un incendiu sau o explozie în cursul unei activități desfășurate într-o instalație cu pericol major , implicând una sau mai multe substanțe periculoase și conducând la efecte semnificative pentru personal, instalația respectivă , comunitate sau mediu.
Se poate observa faptul că accidentul major implică:

  • o instalație cu pericol major- acest pericol major poate proveni din extracție (platforme petroliere, iazuri de decantare), din exploatare (industria de proces), din mentenanță sau din scoaterea instalației din funcțiune. 
  • un eveniment neașteptat petrecut în perimetrul acelei instalații (emisie majoră - spargerea unui rezervor, depășirea cotelor de avarie, producerea unui incendiu, explozii, coliziuni etc.);
  • substanțe periculoase care se pot activa la producerea evenimentului (petrol, gaze, cianuri, etc.);
  • efecte imediate sau pe lungă durată asupra persoanelor din incinta instalației, comunității din jur, instalației ca atare, mediului înconjurător. 
Vom face o trecere în revistă a câtorva accidente majore semnificative pentru perioada secolului XX-XXI. pentru a înțelege mai bine cum se produc accidentele majore, cine este răspunzător, cauzele primare și efectele imediate. 

1. EXPLOZIA DIN PORTUL HALIFAX



Un vas de război plin de explozibili pătrunde în portul Halifax
În dimineaţa zilei de joi, 6 decembrie 1917, vasul francez de luptă Mont Blanc a intrat în Portul Halifax care are o lungime de 9 kilometri. El venea din nordul Atlanticului pentru a se întâlni cu vasul britanic de război High Flyer. Mont Blanc pornise din Franţa şi mersese către New York, de unde luase o uriaşă încărcătură de explozivi. Avea la bord treizeci şi cinci de tone de benzen lichid, două mii trei sute de tone de acid picric uscat (o substanţă folosită la explozivi), două sute de tone de TNT, zece tone de fitil pentru puşti şi trei sute de cutii cu muniţie. High Flyer urma să escorteze nava Mont Blanc în Europa, unde trupele franceze aşteptau cu nerăbdare muniţia şi explozivii pe care îi ducea aceasta..Din cauza unei erori de navigație,  vasul Imo a continuat să se îndrepte direct spre Mont Blanc şi, deşi acesta a încercat să facă câteva manevre, Imo luase un curs de coliziune cu nava încărcată cu muniţie de război. Văzând că ciocnirea era inevitabilă, căpitanul de pe Mont Blanc a întors nava în aşa fel încât Imo să nu lovească în acea parte din carenă sub care era depozitată dinamita. Această manevră a reuşit în sensul că Imo nu a lovit partea cu TNT, dar a sfîşiat carena acolo unde se aflau acidul picric, benzenul şi mari cantităţi de fitil de puşcă. Douăzeci şi cinci de barili de benzină au fost eliberaţi în aer, amestecaţi cu acidul, şi focul a izbucnit instantaneu..La ora 9:05, la douăzeci de minute după ciocnirea dintre cele două vase, Mont Blanc a explodat. Suflul exploziei a fost atât de puternic, încât a spulberat suburbia oraşului Richmond şi tot ce se afla acolo. Peste 1600 de oameni au fost ucişi instantaneu. 325 de acri de construcţii au fost făcute una cu pământul. Cioburile zburătoare au orbit 1000 de oameni; răniţii erau cu miile şi peste tot au izbucnit incendii..

Câteva imagini relevante sunt prezentate în figura 1.




Figura 1- Accident major în portul Halifax , decembrie 1917.


Putem vorbi de accident major ? Da , instalația cu pericol major era chiar vasul Mont Blank. Catastrofa a fost provocată de amestecul de benzen și acid picric care a implicat o emisie majoră (eliberarea de substanță), un incendiu- amestecul  ia foc- și o explozie. Victime au căzut și  paguba asupra comunității din portul Halifax și asupra mediului a fost considerabilă. 


2.BLACK TOM


Black Tom era un depozit major de muniții în SUA. În noaptea exploziei exista peste 1 kilotonă de muniție în depozit, incluzând TNT-ul de pe o barjă. La 30 iulie 1916 au fost descoperite câteva focuri lăsate libere pe chei , depozitul fiind amplasat lângă acest chei pentru a încărca vasele cu muniție care traversau oceanul . Prima explozie s-a produs la 2.08 am. Explozia a fost echivalentă cu un cutremur de 5.5 pe scala Richter cu geamuri sparte pe o rază de 40 km. Din portul  New York explozia a fost simțită tocmai în Philadeplhia. Cel puțin 7 oameni au decedat.
Figura 2 prezintă câteva imagini din accidentul major cunoscut ca Black Tom. 

Figura 2- Amplasarea depozitului Black Tom și portul New York după explozie


Putem vorbi de accident major ? Instalația a fost aici depozitul, evenimentul- izbucnirea unor incendii în facilitate, substanțe periculoase- explozibili- pagube economice imense și pagube pentru colectivitate și mediu. Cauza principală au constituit-o acțiunile malevolente ale unor sabotori germani. 


3.SEVESO


Accidentul de la Seveso  a fost un accident industrial survenit la în data de 10 Iulie 1976, ora 12.37 pm într-o facilitate de producție mică în regiunea Lombardia din Italia- accidentul a rezultat în cea mai mare contaminare cu 2,3,7,8-tetrachlorodibenzo-p-dioxin (TCDD) - expunerea a afectat în principal populația rezidențială. 
Datorită legilor italiene din acel moment care presupuneau că facilitatea trebuia închisă peste weekend, o serie de proceduri de lucru au fost realizate necorespunzător, rezultând o reacție scăpată de sub control. Valva de siguranța a fost activată, deversând în aer peste 6 tone de material pe o suprafață de 18 km2 , emisia incluzând 1 kg de  2,3,7,8-tetrachlorodibenzodioxin (TCDD) -existent de obicei în cantități mai mici de 1ppm(părți pe milion)- în urma emisiei atingând 100 ppm. 
Zona afectată a fost împărțită în 3 zone:
Zona A cu concentrație a TCDD în sol f > 50 (µg/m²), avea 736 rezidenți. 
Zona B cu concentrație între  5 și  50 µg/m², avea 4700 residents.
Zona C- cu concentrație neglijabilă- avea 31.800 de rezidenți.   Locuitorii au fost invitați să nu consume fructe sau legume locale. 3000 de animale au murit datorită efectului direct. Peste 80.000 de animale au fost sacrificate. 447 de persoane au fost descoperite ca având leziuni ale pielii, în principal  boala profesională cunoscută ca și cloracnee- provocată de expunerea la dioxine. . 
Un studiu efectuat la 14 ani după accident a arătat că mai existau încă 193 de bolnavi. Anunțul public de eliberare a dioxinei în mediu a fost făcut o săptămâna după eveniment. 200.000 de persoane au fost monitorizate pentru starea sănătății. La 9 ani după dezastru- deșeurile toxice (42 de butoaie) au fost incinerate de La Roche în Elveția.
Seveso a fost categoric un accident major. Cauza primară a constituit-o un proces în desfășurare supervizat incompetent peste care a survenit necesitatea închiderii forțate peste weekend. 
Imaginea 3  este ilustrativă.

Figura 3- Seveso 





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

IDENTIFICAREA ȘI ANALIZA CAUZELOR RĂDĂCINĂ -1

Analiza cauzelor rădăcină este o metodă extrem de folosită de către managementul de performanță  din firmele dezvoltate. Metoda este considerată ca o metodă primară- care trebuie utilizată în primele faze ale analizei specifice procesului managerial. Ne propunem să prezentăm o metodă de analiză a cauzelor rădăcină care să poată fi aplicată atât pentru managementul calității cât și pentru managementul securității – ținând seama de faptul că în cea mai mare parte, cauzele rădăcină ale problemelor de calitate și problemelor de securitate și sănătate sunt comune. Figura 1 prezintă modul  global de analiză pentru cauzele rădăcină Din figură se poate observa că avem 2 procese distincte: ·         -un proces de identificare- care va fi realizat pe baza metodei cunoscute și ca 5 W ( 5 Why); ·         -un proces de analiză; procesul de analiză urmărește: o   stabilirea cauzelor specifice managementului calității și managementului de SSM; o   ierarhizarea cauzelor identificate;

Figura 1  Structurare…

VULNERABILITY METRICS AND KPI

KPI definitionA key performance indicator(KPI) is a measure of performance, commonly used to help an organization defineand evaluate how successful it is, typically in terms of making progress towards its long-term organizational goals.
–KPIs provide business-level context to security-generated data –KPIs answer the “so what?” question –Each additional KPI indicates a step forward in program maturity –None of these KPIs draw strictly from security data
COBITControl Objectives for Information and Related Technology (COBIT) is a framework created by ISACA for information technology (IT) management and IT governance. It is a supporting toolset that allows managers to bridge the gap between control requirements, technical issues and business risks. COBIT was first released in 1996; the current version, COBIT 5, was published in 2012. Its mission is “to research, develop, publish and promote an authoritative, up-to-date, international set of generally accepted information technology control obj…

APLICAȚII ALE GRAFULUI DE RISC-1

Așa după cum s-a văzut dintr-o postare trecută, graful de risc poate fi un instrument util- și nu numai în cazul bolilor profesionale. Vom adapta în continuare  teoria existentă la teoria și practica din România și vom detalia câteva aspecte considerate de interes.
Este interesant de adaptat  graful de risc pornind de la clasicul sistem Om-Mașină folosit în practica de specialitate din domeniul SSM din România. În acest sens, folosind experiența existentă și datele statistice putem dezvolta în mod corespunzător- așa cum se prezintă în continuare în acest material.
Tabelul 1- Atribute folosite în graf Atribut Descriere I (Inițiatori) Operator(O): a. operator pregătit necorespunzător[1] b.operator malevolent [2] c.operator surprins de un eveniment neprevăzut datorat sarcinii[3] d. operator surprins de un eveniment neprevăzut datorat mașinii;[4] e. operator surprins de un eveniment neprevăzut datorat mediului/factorilor naturali. [5] Sarcină(S): a. sarcină incorect formulată- care dete…