luni, 30 martie 2015


1. Knowledge and Safety

Knowledge is a tricky thing. Too less knowledge- would lead to defective activities, loss and incidents and even accidents in the future. Too much knowledge, without being focused on a specific objective, being cordoned so to achieve certain things- could be unusable.
In between- an improved safety at the workplace should be based on knowledge.
For a new activity, the process of knowledge development is shown in figure 1.
Previous knowledge leads to a new economic activity.
The activity generates theoretic (T) knowledge (which would describe the new activity domain in textbooks) and also heuristic knowledge- that is knowledge resulting from experience (performing the activity).
From the safety point of view, the heuristic knowledge gives us:
-best practice knowledge  or How to Do (HTD) knowledge- that gives the necessary steps in order to perform the activity;
-trial and error (TAE) knowledge- that gives us the risks linked with the new activity, possible human errors (or technical problems) that should be avoided and also possible unwanted consequences.
So finally we could consider that


Where SK is safety knowledge, T is theoretical knowledge, HTD is How to Do knowledge and TAE is Trial and Error knowledge.
This generic equation could be useful in the design of safety courses, taking into account the necessity to provide also TAE type knowledge (less used).
An important question would be- which kind of safety knowledge is needed most?
As theoretical knowledge is giving us the basis of safety for the new activity (like never mix non-compatible substances), How to Do knowledge is giving us practical advice on how to start and perform things – Trial and Error knowledge is perhaps one of the most instruments in assuring safety- giving us what not to do in the case of a specific activity- and what unwanted consequences could be as we are doing something wrong. TAE knowledge could not be designed (as HTD), could not be simulated and is invaluable because it gives us other undesired experiences.

Figure 1. Knowledge development

2. Knowledge maps

Knowledge should be collected (especially the TAE one), processed and offered to the user- the safety user- in the most usable form. Here we must take into account that:
-the user is heavily involved in a current activity- that should be done with specific results- and no loss or scrap;
-the user should assure his/hers safety and also should contribute to the safety of the team;
-the user that is designing or improving processes or activities should have enough and updated knowledge in order to safe design an activity or process for mid and long term.
-the user had a very limited amount of time in order to search, find and implement safety knowledge;
Here, the (safety) knowledge map could be an answer to (safety) organized knowledge, focused toward attaining a specific goal- to ensure safety in design, development and at workplace  
A knowledge map could be considered as an association of items of information, preferably visual, where the association leads to new information.
So, we could consider a Knowledge Map as a visual instrument to collect process and ordinate in an optimal form specific knowledge (in this case safety related knowledge).
 In learning, knowledge maps could be used to imitate a learning process- presenting the terms and the link between them- and also to imprint a chunk of specific learning. The target of knowledge maps are the students- which will receive the best knowledge- processed in an optimal learning form- and also trainers and teachers - which could use knowledge maps to design their course, structure it and develop it step by step. Knowledge maps would be very significant in safety- as they are offering processed and immediate usable knowledge
Figure 2 shows the link between safety specific knowledge and knowledge maps.

Figure 2 Safety Specific Knowledge and Knowledge Maps.

3. Experiments- main steps in developing a knowledge map

We have tried the usability of specific instruments for the development of knowledge maps.
Such an instrument should be used by the safety expert in designing or improving safety at the workplace, as a tool for structuring the safety knowledge and also in the preparation of safety courses.
The safety expert should:
1. Choose the proper instrument;
2. Develop a draft safety knowledge map- for the domain of interest;
3. Verify:
            3.1. the correctitude of the developed map;
3.2. the completitude of the knowledge map- as there should be included at least the main safety elements and aspects; safety maps could be refined by a step-by-step refinement process- in order to become exhaustive and to include all the needed knowledge;
4. Develop successive knowledge maps- increasing the degree of detail; also there could be developed knowledge maps for the manager (or supervisor) of the process, for training, for the employee that performs an important activity (for example the controller of a process activity);
5. Link all the available knowledge at the map (the knowledge map offers the possibility to link for online knowledge – Internet based- and also for the process specific- off-line knowledge- as local running pppt s for example).
6. Test the knowledge map on employees from the domain. The test part is very important as the users could consider that the knowledge maps includes- for example- too much theoretical knowledge and too less HTD one;
7. Implement the obtained feedback in the knowledge map;
8. Publish the knowledge map and make it available to others. Knowledge- and also knowledge maps- should be free- as sharing knowledge- and safety knowledge- is a good thing- not just for the receiver- but also for the sharer. As the late professor Trevor Kletz shows us”the not shared experience is a lost experience. People are retiring, changing their workplace or service- and the experience that is not shared- is lost”.
Here are some of the most significant aspects of our experiments.

Once started the instrument (here the KnowledgeBase Builder software) - the working space appears- like in figure 3.

Figure 3 The working space

By double-clicking on the ”Create a new item” a dialog window is opening- allowing to define the new item, to describe it and even place it in a specific category- like it could be seen on the figure 4.

Figure 4. Definition mechanism

Starting from the central item- new items could be created by a drag and drop method.

Figure 5. Drag and drop for new items

Once fixed the pointer in the circle named as place for drag and drop- it could be dragged- then- on the working space- in order to create a new item
The construction could be seen in figure 6, 7 and 8.

                                          Figure 6. The pilot knowledge map- 1

Figure 7.The pilot knowledge map-different view-2

Figure 8 Same maps done with other tool

Links to the specific Web pages could be defined like in figure 9.

Figure 9 Link to specific Web page

Each item could access specific search engines- like in the figure 10

Figure 10 Access to specific search engines

4. Conclusion

Knowledge maps could be an important asset in a better safety based on knowledge. As the work with such instruments is relatively easy- and there are available free- the safety knowledge map could be significant developments in safety. Portable devices- as tablets and even smartphones- could be used for visualizing and using such maps.
A special place for knowledge maps would be safety training. Here knowledge maps could be used in the opening of a safety course- like an intelligent table of contents- and also for imprinting the course content for the learners.
Knowledge maps could collect and quantify individual safety experience- a very good thing considering TAE specific knowledge.

marți, 17 martie 2015


Risk factors are an essential component of Occupational Risk. The notion is somehow confused with hazards- so we consider that such a material could be useful.
The schema of the presentation is shown in Figure 1.

Figure 1. Presentation schema

The presentation shows the most interesting and significant aspects concerning  occupational risk factors. 
The main risk factors categories are presented in Figure 2.

Figure 2- Main categories considered 

A structure for risk factors  and risk assessment is presented in Figure 3.

Figure 3. Risk factors assessment

The link for the presentation is given here.

All you need to know about risk factors

marți, 10 martie 2015


We have begun to develop an occupational risk based ontology- using as a main instrument for development Stanford University Protegee.
As soon as we are going to find a free host our ontology would be accessible for free on this support.
The specialists that are willing to cooperate in the development of this ontology- are gladly expected.


We have considered some main start-up definitions as main pillars in the development of the ontology.
1. HAZARD- A hazard is any source of potential damage, harm or adverse health effects on something or someone under certain conditions at work.
Basically, a hazard can cause harm or adverse effects (to individuals as health effects or to organizations as property or equipment losses).
2.RISK – is the umbrella under which all occupational risks can exist.
3.INHERENT/INCIDENTAL RISKS – contain all risks that can either exist or be created by controllable actions (incidental), or exist due to uncontrollable circumstances (inherent)
4.EXTERNAL/OPERATIONAL RISKS – external risks can only represent external financial risks to an enterprise. External risks can be members of all other risks and must be a part of any discoverable risk set. Operational risks can only represent internal financial risks to an enterprise. Operational risks can be members of all other risks and must be a part of any discoverable risk set.
5.RISK FACTORS- Factors that  describe specific risks. Other definitions are following. We will try to use EOSH and NIOSH definitions.


We have started with three main classes:
1. Risk;
2. Risk factors;
3. Personal factors that are affecting risk;
We have added subclasses to these main classes.
We have defined instances where we were thinking that such instances are appropriate.


The development process is actually underway. 
Some images from the development process are presented below.

Figure 1. The class browser of Protegee

Figure 2. Sub-class definition 

Figure 3. Vertical arborescent image

Figure 4. Spring image 

Figure 5. Horizontal arborescent image


At this moment we were not able to find something very useful by developing such an ontology- as it has very little space to document the terms, it is not accepting links and has a somehow rigid format. In this respect we are going to link the ontology with knowledge maps in order to obtain a better learning instrument. 
Some images from the running of the ontology are presented below.
Figure 6. Main screen

Figure 7. Risk factors

On a larger scale it is interesting that such an ontology could be exported as CLIPS code or as a Java code, being able to be embedded in such programs. 

vineri, 6 martie 2015


Modelul introduce o serie de coeficienți de maturitate- armonizați ținând cont de CMM (Capability Maturity Model).
Cmi- Coeficientul de maturitate care descrie capabilitățile legate de educația primită/implementată de către lucrător. Un lucrător cu Cmi=5 înseamnă că este pregătit în mod ideal pentru activitatea pe care o desfășoară și pentru alte activități pe care poate să le desfășoare într-un interval previzibil de timp- pentru a-și asigura securitatea proprie cât și securitatea echipei din care face parte.
Cms- Coeficientul de maturitate pentru supervizare- descrie calitatea supervizării asigurate pentru a se evita evenimentele neprevăzute în procesul de muncă.
Cmm- Coeficientul de maturitate pentru motivație și interes personal- reprezintă efectul motivațional (sau nu) asigurat de management lucrătorului accidentabil- astfel încât el să fie interesat de securitate în activitatea desfășurată și motivat să nu prezinte un comportament riscant.
Cmea- Coeficientul de maturitate pentru experiența accidentogenă . Există teorii implementate în statele occidentale dezvoltate referitoare la predispoziția față de accident a unor lucrători. Cmea ia în considerare și acest aspect dar și experiența căpătată de lucrător din incidente/accidente de muncă la care a asistat. Un lucrător debutant va avea Cmea=1 , un lucrător care se află în locul de muncă cu o experiență de peste 10 ani și n-a înregistrat nici un fel de incident/accident va avea Cmea=5
Cmab- coeficientul de maturitate pentru abilitățile respectivului lucrător- raportate la activitățile pe care le are de îndeplinit. Acest coeficient include starea de sănătate a respectivului lucrător precum și abilitățile individuale care nu sunt dezvoltabile prin educație- în primul rând abilitățile fizice.
Modelul are ca output- apariția unui eveniment neprevăzut- care să afecteze lucrătorul – în cazul în care coeficientul de maturitate al lucrătorului este cuprins între 1 și 3 și desfășurarea activității în condiții de siguranță- în cazul în care acest coeficient e egal sau mai mare cu 4.
Un eveniment neprevăzut nu înseamnă neapărat un accident de muncă. Poate fi vorba despre situații pre-accidentogene- cum ar fi faptul că dintr-o manipulare manuală necorespunzătoare o greutate cade în apropierea lucrătorului, un incident sau un accident de muncă. Accidentul propriu-zis nu poate fi 100% predictibil- dar situațiile cu potențial accidentogen major- da.

Sunt urmărite următoarele aspecte- care pot fi cuantificate folosind scala CMM:

a. Instruirea lucrătorului- orice fel de lucrător se presupune că are o pregătire generală- care îi permite să scrie, să citească , să înțeleagă niște instrucțiuni, o pregătire tehnică (minimală) de specialitate- care îi permite să înțeleagă un proces de muncă și locul său în acest proces și să manipuleze instrumentarul necesar, o peregătire generală de securitate și una specifică pentru riscurile la care este supus. Problema legată de riscuri are următoarele componente, prezentate în figură.
-Instruirea generală;
-Instruirea tehnică specifică;
-Instruirea generală în domeniul protecției muncii;
-Instruirea specifică ținând cont de riscurile identificate;

Figura 1. Etapele instruirii lucrătorului accidentabil

Pentru ultima din specificațiile instrucționale- avem un șir de pași prezentat în figură.

Figura 2. Instruirea specifică conform riscurilor de la locul de muncă

Lucrătorii trebuie întâi informați. Legea presupune că după faza de informare ar putea exista lucrători care să ceară schimbarea locului de muncă sau să refuze intrarea într-un loc de muncă cu riscurile identificate. Trebuie să subliniem faptul că în ciuda tuturor altor păreri nu pot fi identificate în proporție de 100% riscurile existente la un loc de muncă din motivul că nu dispunem în prezent- sau în viitor- de tehnologia necesară. Este ideal dacă putem identifica toate riscurile care pot ACUM să producă evenimente neprevăzute pentru procesul tehnologic care se află pe rol.
Odată informați, lucrătorii sunt instruiți și trec la faza de implementare. Implementarea poate fi făcută atât individual- atunci când lucrătorul- de exemplu- este observat că își pune masca înainte să intre într-un loc de muncă de tip spațiu închis unde ar putea exista vapori reziduali de clor. Implementarea se face în echipă acolo unde este cazul.
Tabelul următor încearcă să sumarizeze posibilele variante de instruire- în cadrul modelului- pe care le poate avea un lucrător- într-o abordare primară (nu sunt unice și pot fi completate oricând).
Posibilă descriere
Lucrătorul nu are instruire sau are o instruire primară- maximum 8 clase. Instruirea de securitate nu este realizată.
Lucrătorul are o instruire de 8 clase, fără experiență în muncă. El poate citi și interpreta în mod corect scheme simple de activitate. Instruirea de securitate este realizată la un nivel general.
Lucrătorul are o instruire generală peste 8 clase- cu un liceu terminat sau nu, cu relativ puțină experiență în muncă.Activitatea pe care o prestează presupune contactul cu tehnologie relativ avansată.  El poate să-și desfășoare activitatea într-un cu totul alt domeniu- caz în care instruirea generală nu-l ajută foarte tare- dar îi oferă posibilități de adaptare. Instruirea de securitate este particularizată- dar lipsa de experiență a lucrătorului nu-i permite să rețină toate aspectele necesare.
Lucrătorul are o instruire adecvată activității pe care o desfășoară sau activităților previzibile într-un interval de timp acceptabil. Instruirea specifică de securitate este făcută- urmând să fie validată prin urmărirea lucrătorului la locul de muncă.
Lucrătorul are o instruire adecvată activității pe care o desfășoară și activităților previzibile într-un orizont de timp acceptabil. Instruirea de securitate este făcută și implementată de lucrător – prin dovezi concrete.

b.Abilitățile fizice și psihice. În mod ideal, un anumit loc de muncă are atașată o astfel de listă de abilități care pot fi verificate comparativ cu abilitățile individuale ale lucrătorului. În mod real, cu excepția unor locuri de muncă specifice- o astfel de mapare se face mai rar sau nu se face niciodată. De exemplu: Lucrătorul are abilitățile fizice sau psihice necesare meseriei de strungar. Din păcate statura lui este mică (1.65 m) iar locul de muncă implică manipularea continuă a unor țevi de 5 m lungime- care trebuie introduse în strung și strunjite. Echilibrul și calitatea mișcărilor la introducerea țevilor în strung îl determină pe acest lucrător să se încadreze în pașii 2 și 3  a diagramei de ciclu accidentogen- unde există doar un pas  înainte de accident. O soluție simplă și de bun simț ar fi realizarea unui dispozitiv de susținere și manipulare cu ajutorul căruia lucrătorul să transporte și să încarce barele în siguranță.
Este bine ca pentru toate locurile de muncă din unitate să existe atenționări speciale pentru astfel de cazuri. Lucrătorul de la Resurse Umane care face repartiția nou angajaților pe locuri de muncă trebuie să verifice aceste avertizări comparativ cu atributele individuale ale angajatului- având o pregătire clară în acest domeniu. De exemplu: Domnișoara Y, absolventa unui liceu industrial, a fost angajată de firma Z și repartizată de către inspectorul de la RU în secția de vopsire. Domnișoara Y suferă din copilărie de un astm bronșic- care există menționat și în fișa medicală. După câteva zile de lucru astmul s-a agravat și Y a făcut cerere să fie mutată în alt loc de muncă. Problema s-a rezolvat în mod amiabil dar firma a avut pierderi de aproximativ 2000 de lei în perioada în care a trebuit să caute înlocuitor pentru Y.

c)Supervizare și colaborare. Un lucrător în siguranță este un lucrător atent și bine supervizat. Supervizarea poate fi realizată și de un lucrător cu mai multă experiență dar și de un supervizor calificat sau maistru. Supervizarea poate fi temporară (până ce noul lucrător intră în ritm) sau totală- pe parcursul zilei de lucru. O supervizare totală- indiferent de calificarea și de experiența lucrătorilor este preferabilă – ținând seama de faptul că o imagine ”out of the box” poate obiectiva anumite aspecte esențiale. De exemplu: La un loc de muncă lucrătorilor li se indică să se șteargă pe mâini cu o lavetă după terminarea numitor operații. Plictisiți să tot confecționeze lavete din materialul dat, la un moment dat, în general pe la mijlocul programului, lucrătorii nu mai respectă această indicație- drept urmare, nesupervizați, la sfârșitul zilei toți lucrătorii participanți la procesul tehnologic au epiderma afectată. În maximum 3 zile ei pot prezenta simptomatologia unei boli de piele.
Colaborarea presupune integrarea în colectivul locului de muncă. Această integrare trebuie să aibă loc- chiar dacă nu este vorba de lucrul în echipă neapărat. Ajutorarea colegilor pe parcursul derulării procesului tehnologic- atunci când este efectuată când trebuie, cum trebuie și de cine trebuie- este un indicator categoric al unui loc de muncă bun.

d)Motivație și interesul personal
Motivația reprezintă mecanismul prin care angajatorul lucrătorului accidentabil îl determină pe acesta să-și desfășoare activitatea în condiții de performanță, in siguranță și  asigurând condițiile de sănătate și securitate în muncă. Această motivație se poate baza în general pe bonusuri financiare De exemplu : în numeroase unități economice din UE  se oferă bonusuri de tipul ”Un an cu 0 accidente” . În categoria motivațională pot intra și condițiile de muncă corespunzătoare, dezvoltarea unei culturi de securitate optimale, etc.
Interesul personal- spre deosebire de motivație- pleacă de la lucrătorul accidentabil. Dacă acestuia îi place ce face și vrea să își dezvolte cariera într-un mediu identic sau asemănător cu locul de muncă actual- el va manifesta pornirile necesare să se perfecționeze și să-și îmbunătățească securitatea și sănătatea în muncă. Dacă lucrătorului nu-i place ce face- și socotește cele 8 ore de muncă ca pe un chin- există o largă fereastră de oportunitate deschisă spre accidentul de muncă.

e)Experiența accidentogenă. Această experiență intră în categoria ”lessons learned” și spune că cel mai bine înveți să te ferești dacă vezi efectele unui accident. De aceea, o parte a instruirii de specialitate folosește exemple concrete de accidente- care există în formularele de cercetare și anchetele aferente. Dacă respectivele materiale – după depersonalizare- ar fi puse la dispoziția formatorilor de specialitate- cu tot tragismul aferent- calitatea procesului de instruire ar crește în mod simțitor

miercuri, 4 martie 2015


Dacă modelele accidentogene sunt relativ bine standardizate- în cele 2 mari categorii ”modelul schweitzer” și  ”modelul papion” , modelarea lucrătorului care poate ajunge să fie victima unui accident de muncă este mai puțin întâlnită. Trebuie să ținem seama însă de faptul că peste 75% din accidentele de muncă au drept cauză primară factorul uman și că un lucrător pregătit și activ într-un mod corespunzător (se vorbește destul de mult despre ”safe behavior” în documentația existentă) poate constitui diferența între o unitate  economică cu multe accidente și una sigură.
În continuare va fi prezentat un model- dezvoltat pe baza experienței existente în domeniu pe plan internațional și bazat pe un sistem de estimare denumit Capability Maturity Model (CMM) – o traducere aproximativă fiind Modelul de Maturitate a Capabilităților. Acest model spune că o calitate corespunzătoare a activității desfășurate la locul de muncă (incluzând și aspectele de securitate) va fi obținută pe măsura ”maturizării” capabilităților care definesc respectivul loc de muncă. 
Acest model ia în considerare doar ceea ce ține în mod strict de lucrător și de colegii/managerii acestuia la locul de muncă.
Pentru a înțelege modelul lucrătorului accidentabil trebuie să avem imaginea unui model al activității normale în comparație cu un model al activității accidentogene. Precizăm că aceste modele au rezultat din experiența practică documentată și de materialele informative existente.
Figura 1  prezintă cele 2 variante.

Figura  1 Ciclu  de activitate normal vs. ciclu accidentogen

În cadrul acestui model discutăm despre niște pași ai activității – pași care sunt relevanți pentru obiectivul nostru. Acești pași apar în timp- pe parcursul unei singure zile sau pe parcursul unei perioade mai lungi de timp. Pe de altă parte respectivii pași sunt ușor identificabili- fie prin observare directă- în cazul ciclului accidentogen mai ales- fie prin observare și  interacțiune cu lucrătorul (în cazul activității normale).
Un lucrător- chiar și în cazul unei activități normale- reprezintă un sistem finit- care poate fi menținut o perioadă mai lungă sau mai scurtă- depinzând de calitățile proprii și de profilul activității- prin aport energetic și informațional exterior. Fiind un sistem finit totuși- la un moment dat- el este mai expus și poate contacta o boală profesională. Există teorii care susțin chiar că orice lucrător va fi lovit de o astfel de boală la un anumit moment al carierei sale- numai că respectivele afecțiuni nu sunt (încă) recunoscute.  
Și în ciclul normal de activitate și în cel accidentogen- la un moment dat- există mici abateri (neobservabile) de la activitate. De exemplu:  Lucrătorul își schimbă centrul de greutate de pe un picior pe celălalt. Mărește ritmul pentru anumite componente ale activității dar îl încetinește pentru altele, etc.Toate aceste abateri pot fi considerate neobservabile pentru că nu afectează imaginea de ansamblu a lucrătorului. Lucrătorii cu experiență chiar își dezvoltă anumite euristici care le permit- pe baza unor astfel de abateri- să-și optimizeze activitatea zilnică.
În ciclul accidentogen vom constata ca pas următor abateri observabile- dar care nu afectează sau nu afectează semnificativ procesul tehnologic. De exemplu: Lucrătorul pierde timp încercând să înțeleagă niște instrucțiuni scrise, își scapă  un instrument pe jos și se apleacă să-l ia, nu reușește să fixeze din prima niște parametrii de prelucrare a mașinii la care lucrează așa că se oprește și re-programează- repornind ulterior, etc.
Continuând cu ciclul accidentogen- abateri observabile și care afectează procesul tehnologic- vom întâlni stări (sau situații) pre-accident sau care conduc la pierderi economice și avarii. De exemplu: Lucrătorul evită la limită prinderea într-o muchie (tăietoare) care ar fi putut să-i producă o rană. Lucrătorul pierde timp prețios (și nu-și îndeplinește norma zilnică sau și-o îndeplinește cu rebuturi și scrap work inacceptabil). Lucrătorul nu fixează cum trebuie piesa în mandrina mașinii de prelucrat, aceasta scapă și sparge un geam sau perforează un perete de rigips, etc.
În sfârșit, pasul final din acest ciclu este incidentul/accidentul de muncă. Acesta nu se va produce neapărat în aceeași zi- dar dacă pașii comportamentali sunt identificați pe o perioadă mai lungă- accidentul se va produce sigur.
Modelul lucrătorului accidentabil  îl reprezintă pe executantul activităților prezentate în modelul anterior. Au fost definite niște componente observabile care permit/sau nu lucrătorului accidentabil să-și desfășoare activitatea în bune condiții.
Figura 2 prezintă acest model- așa cum a rezultat el din dezvoltarea euristicilor  existente.

Figura 2 Modelul  lucrătorului accidentabil.

În activitatea sa lucrătorul accidentabil se poate baza pe:
-abilitățile fizice și psihice individuale;
-instruirea însușită ;
-interesul personal pentru activitatea pe care o desfășoară cât și pentru menținerea într-o stare de securitate- atât pe plan individual cât și în echipă;
-experiența accidentogenă;
-colaborarea cu colegii de la locul de muncă, fie că execută activitățile individual, fie în echipă.