Cerințe generale pentru dezvoltarea noii metode
Definirea
cerințelor generale permite stabilirea bazelor de dezvoltare pentru noua
metodă.
Din cele
prezentate anterior pot fi desprinse următoarele cerințe generale:
1. Metoda să
poată fi aplicată la nivelul oricărei facilități de producție, indiferent de
activitatea desfășurată în respectiva facilitate- conducând la o evaluare
generală de riscuri ocupaționale care să
poată fi completată cu o evaluare specifică dacă este cazul.
2. Metoda să
asigure o eficiență cât mai mare. Acest lucru este posibil în condițiile în
care sunt urmărite și analizate toate detaliile semnificative legate de
prezența și acțiunea unui anumit risc. Pentru a îndeplini acest deziderat este
posibil ca metoda să se dezvolte ca volum.
3. Metoda să
asigure o obiectivitate cât mai mare. În acest sens, acolo unde este posibil,
vor fi înglobate rezultate cantitative ale unor măsurări de noxe sau alte
măsurări de parametrii cantitativi semnificativi. Pe de altă parte, culegerea
datelor cu un caracter preponderent subiectiv va fi optimizată prin utilizarea
celor mai noi metode și tehnici existente pe piață.
4. Aplicarea
metodei să se poată desfășura la mai multe nivele. Astfel este ideal ca metoda
să fie utilizată pentru prevenire imediată sau pe termen scurt- chiar și atunci
când acest lucru presupune o evaluare rapidă, executată eventual de un personal
cu studii medii- pe de altă parte metoda va permite și evaluări exhaustive-
care să poată fi continuate apoi prin cercetări asupra unui risc ocupațional
specific. Nivelele de evaluare propuse vor fi:
4.1. Nivelul de evaluare imediat-
destinat pentru mitigarea imediată/rapidă a unor riscuri care au un grad
maxim/mare de periculozitate și stabilirea unor planuri de acțiune imediate sau
pe termen scurt pentru mitigarea unor riscuri ”deranjante”
4.2. Nivel normal de evaluare- când evaluarea are ca
obiectiv cunoașterea situației reale a existenței și acțiunii riscurilor
ocupaționale la nivelul întreprinderii
și stabilirea unor planuri de acțiune pe termen scurt și mediu pentru riscuri
semnificative și care trebuie mitigate sub valoarea ALARP.
4.3. Nivel de evaluare pentru
studiu ulterior- atunci când evaluarea
are ca obiectiv cunoașterea situației reale a existenței și acțiunii
riscurilor ocupaționale la nivelul întreprinderii , stabilirea unor planuri de
acțiune pe termen mediu și lung și studiul caracteristicilor anumitor tipuri de riscuri
ocupaționale care ar putea deveni semnificative pentru facilitatea respectivă,
pe termen mediu și lung.
5. Metoda să fie
non-intruzivă. Nici managementul și nici angajații nu sunt foarte bucuroși
atunci când sunt întrerupți din activitate sau urmăriți pas cu pas de
evaluatori.
6. Intrările folosite de metodă pentru
evaluare sunt:
6.1. Intrări rezultate din
culegerea aspectelor de interes pe baza unor check-list-uri dezvoltate pentru
această metodă; aceste intrări pot rezulta:
6.1.1.Din
observația directă a auditorului la locul de muncă; una din posibilitățile
derivate din observația directă o reprezintă o observare globală a unei anumite
activități sau parte a unei facilități pe o perioadă mai lungă de timp sau
chiar și pentru 24 de ore folosind mijloacele tehnice de tip CCTV; în general o
astfel de observare oferă o imagine sistemică a ceea ce se face corect- sau
incorect- relevând de exemplu anumite proceduri euristice de
eliminare/mitigare a riscurilor,
proceduri care nu sunt conținute în documentația scrisă;
6.1.2.Din
răspunsurile date de angajați/management;
6.1.3. Din
răspunsurile formulate de terți. În acest sens, de exemplu- o terță parte care
se ocupă de mentenanță – poate oferi intrări de interes deosebit pentru
evaluarea unei facilități.
6.2.Intrări rezultate din
parametrii măsurați – discutăm aici despre parametrii specifici pentru
definirea anumitor noxe- de exemplu concentrația
de CO într-un spațiu închis și despre parametrii care nu definesc în mod direct
o noxă (de exemplu temperatura la locul de muncă pe parcursul unei zile de
August) dar pot fi semnificativi pentru evaluarea și analiza riscurilor
ocupaționale;
6.3. Intrări ca rezultatul
evaluării prin alte metode- cum ar fi de exemplu Hazop și FMEA;
6.4. Intrări ca rezultatul unor
interviuri deschise;
6.5.Intrări provenind din date
statistice semnificative- acest gen de intrări trebuie urmărit de la începutul
contactului dintre auditor/echipa de
auditori și facilitatea unde se evaluează riscurile ocupaționale, chiar dacă
respectiva echipă de auditori e internă- trimisă de la centru pentru evaluarea
respectivei facilități. Există date statistice care trebuie consemnate prin
lege- de exemplu cele din registrul de incidente periculoase- care nu se
transmit mai departe- deci evaluatorul trebuie să ceară aceste date (evident că
dacă ele există) și să le utilizeze. În mod logic- un loc de muncă unde s-a
produs un anumit incident sau chiar accident de muncă tinde să fie ”reparat” în
mod corespunzător- totuși evaluatorului i se poate oferi o sugestie referitor
la locuri de muncă sau activități similare din unitatea respectivă- sau chiar
la soluțiile adoptate pentru mitigarea/prevenirea riscului care a condus la
incidentul/accidentul respectiv. Trebuie menționat faptul că adesea această
”reparare” are un caracter momentan și provizoriu- managementul unității
nefiind dornic să identifice un aspect sistemic (care presupune costuri mai
mari și efort mai mare pentru mitigare).
6.6.Intrări rezultate din detalii
despre procesul de muncă, despre sarcini specifice sau despre mașinile unelte
și utilajele folosite la locul de muncă. De interes pot fi registrele de
întreținere a unor astfel de utilaje precum și documentația tehnică specifică-
acolo unde se menționează procedurile care trebuiesc adoptate pentru lucrul în
siguranță dar și dispozitivele de securitate încorporate. De asemenea de
interes pot fi și incidentele rezultate din interacțiunea operator-uman
–mașină, chiar dacă astfel de incidente n-au generat nici pierderi și nici
incidente sau accidente de muncă. Un exemplu în acest sens îl constituie cazul
unor angajați care lucrau ”cu frică” la mașini unelte a căror design mai special
provoca o astfel de ”teamă”- ajungându-se până la opriri nemotivate ale
procesului de producție și incidente periculoase- sau un alt caz în care
angajaților le-a fost rușine să recunoască că nu știu limbi străine și că nu
înțeleg procedurile de securitate trecute în cartea mașinii- și netraduse de
către firma care utiliza respectiva mașină.
7. Ieșirile urmărite a fi obținute prin
aplicarea acestei metode de evaluare pot fi clasificate în:
7.1.Ieșiri imediate- ca rezultat
al evaluării. Se va obține ceva de genul Nivelul de risc ocupațional al
facilității X este N unde N reprezintă valoarea rezultată din compunerea unor
nivele de risc intermediare calculate pe parcursul evaluării. Această ieșire
imediată permite:
- o judecată de valoare-
imediată- referitoare la eforturile făcute de către managementul unității sau
referitoare la rentabilitatea investițiilor făcute- pentru mitigarea/eliminarea
riscurilor;
-benchmarking-uri la nivel de
unități economice similare, ramură sau domeniu industrial;
-stabilirea unei cote de
asigurare la risc profesional pe baza unui sistem de tip bonus- malus;
7.2. Ieșiri de detaliu- în urma
efectuării evaluării rezultă un raport care oferă o imagine de detaliu (a ceea
ce s-a evaluat, atenție !) , respectivul raport putând fi utilizat ca bază
pentru planurile de mitigare a riscurilor;
7.3. Baza pentru scenarii de
risc. Presupunem că evaluarea de risc ocupațional n-a relevat chestiuni
presante care trebuiesc rezolvate imediat. Totuși, un raport corect va sublinia
și riscuri care trebuie analizate mai atent și riscuri a căror posibilă
dezvoltare ar putea constitui baza construirii unor scenarii la risc.
7.4. Baza pentru planurile de
mitigare a riscurilor ocupaționale; așa după cum am menționat- metoda propusă
introduce noțiunea de ALARP ca prag de referință pentru cât trebuie mitigat
riscul ocupațional identificat și evaluat;
7.5.Cunoștințe importante pentru
asistența deciziilor manageriale; aceste decizii pot să nu se refere în mod
direct la riscul ocupațional (cum ar fi decizia de a suplimenta cu un ajutor un
loc de muncă format până în prezent din 2 operatori- unde există nevoia certă a
existenței unui ajutor care să țină piesa în cursul prelucrării) sau pot să se
refere la mitigarea acestui risc prin componente financiare, logistice sau
educaționale; oricum deciziile care privesc riscul ocupațional (în mod direct
sau indirect) trebuiesc fundamentate pe o astfel de evaluare;
7.5.Factor cheie pentru evaluarea
calității managementului de SSM;
8.Prelucrările
esențiale pe care le impune metoda sunt:
8.1 Culegerea, prelucrarea și
stocarea datelor necesare pentru evaluare și analiză. Se poate presupune că
culegerea de date este o operațiune inițială, realizată ca input pentru
evaluare- totuși, în mod normal ea este inclusă în evaluare. Pentru
desfășurarea eficientă a culegerii de date, evaluatorul trebuie să plece de la
obiectivele urmărite de către cel care solicită evaluarea, de obicei
managementul unității. Împărțită pe sub- activități- culegerea de date
presupune:
8.1.1.Înțelegerea și aprofundarea obiectivelor presupuse. În cazul în care
obiectivele nu pot fi atinse – evaluatorul trebuie să comunice acest aspect
clienților săi.
8.1.2. Realizarea unui plan al evaluării ținând cont de resursele
disponibile și de restricțiile impuse de client;
8.1.3.Discutarea și aprobarea respectivului plan de către client.
Evaluatorul va solicita în cadrul acestui plan cooperarea personalului din
instituția evaluată- fiind pus la dispoziția evaluatorului cel puțin un
specialist (de preferință managerul de SSM sau reprezentantul lucrătorilor)
8.1.4. Stabilirea modului în care se face evaluarea. De obicei vorbim
despre o evaluare mixtă în care evaluatorul combină datele culese personal la
fața locului cu informațiile colectate prin intermediul check-list-urilor și cu
informațiile derivate din datele statistice disponibile în facilitate și cu
datele rezultate din interviurile directe. O parte din aceste date pot fi de
control (de exemplu interviurile directe sunt realizate cu alți angajați față
de cei care oferă datele sistematizate în check-list) .
8.1.5. Formarea echipei de evaluare.
8.1.6.Definirea unităților de evaluare. Pentru stabilirea optimală a acestor
unități metoda va avea definită o procedură specială.
8.1.7. Culegerea propriu-zisă a datelor.Toate datele culese trebuie să se
regăsească în format scris, pe suport hârtie și/sau pe suport magnetic.
8.1.8.Prelucrarea primară a datelor- cu eliminarea celor neimportante și
celor eronate și completarea informațiilor incomplete- dacă ele există.
8.1.9.Stocarea în vederea evaluării. Se recomandă realizarea unei copii de
siguranță care să fie păstrată ca probă martor- dacă există rețineri din partea
clientului și acesta ar dori repetarea evaluării cu managementul unității
inclus în echipa de evaluare sau găsirea unui alt evaluator.
8.2. Identificarea riscurilor
ocupaționale observate și descrierea lor conform următorului model.Pentru
identificarea riscurilor se va pleca de la lista de factori de risc existentă
în acest moment, listă care va trebui actualizată astfel încât să includă și
apariția riscurilor noi și emergente- de exemplu riscurile legate de
nanotehnologii. De asemenea lista de factori de risc trebuie să permită o
identificare:
-unică;
-clară;
-căreia să îi
poată fi asociată descrierea unică și clară a cauzelor care conduc la aparția
și existența respectivului risc precum și a efectelor corespunzătoare în mod
generic riscului;
-însoțită de
referențiale majore care să definească acest risc; ideal ar fi ca lista de
factori de risc să conțină și o definiție clară și ușor de înțeles pentru riscul
respectiv- dar stabilirea unor link-uri către documentația de referință (de
exemplu de la HSE și NIOSH) este și ea de dorit.
Identificarea
riscurilor ocupaționale trebuie să țină cont și de mecanismul producerii
evenimentelor neprevăzute la locul de muncă, evenimente care, atenție ! nu
înseamnă riscuri. Un eveniment neprevăzut se produce plecând de la un risc
specific sau interacțiunea mai multor riscuri- dublată de apariția unui
declanșator. Fără respectivul declanșator (trigger) riscurile reprezintă doar o
noțiune probabilistică.
Tabel 3
Denumire risc ocupațional
identificat:
|
|||
Cauză(cauze) identificată(e)
|
Localizare
(loc de muncă)
|
Personal
expus
|
Efecte
posibile (include și pierderi materiale)
|
8.3. Evaluarea propriu-zisă a riscurilor identificate
riscului identificat- aici întrebarea este- cum evaluăm respectivul risc ?
Pentru riscurile identificate și evaluate imediat- ceea ce se evaluează de
obicei este în realitate un amestec de probabilitate și de gravitate- cu accent
pe gravitate întrucât probabilitatea este o chestiune extrem de subiectivă.
Propunerea făcută de metodă este adoptarea unei scări Likert (folosită de
majoritatea metodelor de evaluare și capabilă să ”schimbe” rezultate cu alte
metode- cu capetele de scală 1- risc nesemnificativ și 5- risc extrem. La
nivelul unei unități de evaluare se va face media valorilor riscurilor
identificate- pentru a obține valoarea riscului pentru unitatea de evaluare
considerată- de exemplu atelier. Această medie (care exprimă gravitatea
prezumată a riscului) va fi ponderată de probabilitatea de apariție și de
numărul de personal expus- pentru a obține valoarea semnificativă a riscului
pentru o anumită unitate de evaluare. Cu alte cuvinte:
Nivel risc= Medie gravitate x
Expunere x Probabilitate
3
8.4. Analiza primară (față de valoarea ALARP) și ierarhizarea riscurilor
identificate în funcție de rezultatul evaluării, începând de la riscurile cu
cea mai mare valoare
8.5. Dezvoltarea scenariilor de
risc- în ceea ce privește scenariile de risc – se presupune existența
(respectiv dezvoltarea) a cel puțin 2 scenarii- cazul cel mai bun (best case)
în care riscurile sunt nesemnificative și cazul cel mai rău (worst case) în
care activarea respectivelor riscuri poate conduce la cele mai neplăcute
consecințe. Cele mai bune scenarii de risc includ în ele expertiza derivată din
activitatea corespunzătoare- este evident că pentru un anumit loc de muncă- sau
unitate de evaluare pentru care se dezvoltă scenariul de risc- vor fi luate în
considerare în special activitățile cu potențial mare de generare și activare a
riscurilor- și mai puțin activitățile conexe- dar aici intervine din nou
factorul ponderator al experienței.
8.6. Dezvoltarea planurilor de
mitigare/prevenire imediată și pe termen mediu- construcția planurilor de
mitigare trebuie să înceapă cu riscurile de nivel maxim- și să parcurgă lista
evaluării în ordine descrescătoare- introducând și aspecte (de
mitigare/prevenire) legate de riscurile care n-au fost evaluate peste limita
ALARP. Trebuie precizat faptul că un plan serios de mitigare poate fi dezvoltat
numai ținând cont de logistica și de posibilitățile existente în facilitatea
respectivă- de exemplu recomandarea cumpărării unui sistem foarte performant de
ventilație în cazul unui IMM de 5-10 angajați
care nu dispune de foarte multe resurse financiare nu este chiar optimă.
În plus, planurile de mitigare trebuie să ia în considerare ca principală
”forță de mitigare” angajații din facilitatea analizată- acest lucru având și
un aspect legat de întărirea simțului de apartenență la comunitate- atâta vreme
cât lucrătorul va fi convins că altcineva trebuie să-i rezolve problemele de
SSM- implicarea sa în asigurarea SSM la locul de muncă fiind minimă
8.7. Analiza managerială scenariu de risc/plan de prevenire imediată;
- planurile de mitigare însoțite sau nu
de scenariile de risc pot fi dezvoltate de către experții unității evaluate sau
de către terțe părți- implmentarea respectivelor planuri presupune însă
implicarea activă a managementului unității. Managementul trebuie făcut să
înțeleagă seriozitatea și eventualele implicații ale rezultatelor evaluării
fără să fie speriat – ci doar implicat în rezolvarea problemelor identificate.
Față de planul de mitigare managementul vine cu cunoașterea exactă a stării
resurselor care pot fi alocate, a logisticii existente și a ideilor legate de
dezvoltarea firmei pe termen mediu și scurt. E posibil ca anumite activități cu
riscuri majore sau semnificative să nu fie rentabile pentru planurile de
mitigare- și atunci managementul își va asuma obligația să închidă sau să
transfere respectivele activități- pentru a nu intra în conflict cu legislația
în vigoare. De asemenea managementul poate decide realocarea personalului de la
o activitate la alta în vederea optimizării SSM și poate operaționaliza o
activitate de genul purtării echipamentelor de protecție individuală prin
educația necesară și verificarea modului în care aceasta este pusă în practică
la fața locului- de la cel care distribuie astfel de echipamente și până la
personalul care le poartă.
8.8.Stabilirea concluziilor în urma evaluării- formularea de idei pentru
planurile de lungă durată; evaluarea la risc ocupațional trebuie să se
finalizeze cu niște concluzii. O parte din aceste concluzii sunt conținute în
evaluarea propriu-zisă care ne va da:
-un nivel de risc
global pe facilitatea evaluată- de exemplu 3.5;
-nivele de risc pe
unitățile de evaluare precum și o hartă a nivelelor de risc la nivelul
facilității pe unitățile de evaluare unde s-a făcut evaluarea. Această hartă e
foarte utilă pentru că arată și legăturile (din punct de vedere al riscului)
între zonele de evaluare. Se poate vedea astfel că o zonă cu potențial mai mare
de risc ”transmite” (sau nu) riscul către zonele învecinate. Dacă astfel de
”transmitere” este evidențiată- este un semn clar că unitatea de evaluare cu
periculozitate mare nu este corespunzător protejată.
-explicitarea
respectivelor nivele de risc- sau mai corect- documentarea acestora.
Evaluatorul nu este un personaj abstract, atotcunoscător- care să poată face
niște stabiliri de nivel de risc obiective și corecte doar prin propria sa
experiență. De aceea este bine ca evaluările să fie puternic documentate- la
cel mai de jos nivel- în măsura posibilităților – chiar dacă acest lucru va
determina un volum mai mare de informație. Se recomandă folosirea în măsură cât
mai mare a elementelor vizuale- de tip schiță, fotografie, diagramă.
Documentarea ar trebui să preceadă evaluarea propriu-zisă. De un interes
deosebit este și stabilirea cauzelor primare ale riscurilor identificate și
evaluate- componentă care în mod normal intră tot în evaluare.
Concluziile trebuie de asemenea să includă și o parte de analiză- analiză
care va urmări traseul cauze-consecințe și va încerca să identifice punctele
cheie care pot conduce la mitigarea riscurilor dar și la declanșarea
propriu-zisă a riscurilor și transformarea acestora în pierderi, incidente și
accidente de muncă.
9, Metoda să asigure trasabilitatea necesară.
10. Metoda să permită stabilirea unui ”proprietar de risc”
11. Metoda să corespundă teoriei și practicilor în vigoare ale
Autorităților Competente- în special ale Inspecției Muncii- astfel încât să
poată fi adoptată ca instrument de lucru.
Schema
Intrări-Prelucrări-Ieșiri este dată în figura următoare.
Figura 2 Schema Intrări-Prelucrări-Ieșiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu