Safety (in) Knowledge: METODA DE EVALUARE A RISCURILOR OCUPAȚIONALE

ASPECTE GENERALE

O metodă de evaluare pentru riscurile ocupaționale este totdeauna binevenită atunci când poate constitui un pas înainte față de situația existentă.

EVALUAREA RISCURILOR OCUPAȚIONALE

-permite stabilirea situației actuale din punct de vedere al Securității și Sănătății în Muncă și implicit a condițiilor de muncă- poate fi un raport util pentru eventualii investitori.

-permite identificarea și evaluarea riscurilor specifice dintr-o anumită zonă a unității economice sau dintr-un loc de muncă – în vederea mitigării acestora. Știm că majoritatea riscurilor nu pot fi eliminate- dar pot fi reduse sub un anumit nivel de periculozitate pentru operatorul uman și pentru proprietate;

-oferă asistență proceselor de decizie managerială- în special pentru procesele care se referă la alocarea de resurse; știm că nu există unitate economică cu ”prea mulți bani” și mai știm că managerii vor fi în general foarte reticenți să investească în mijloace și proceduri de protecție atâta timp cât nu sunt convinși că pierd mai mult decât câștigă;

-oferă o cuantificare a unui anumit risc identificat (prin operația de evaluare), cuantificare care permite specialistului în protecția muncii și managerului să ia decizii dacă respectivul risc trebuie mitigat sau dacă se poate supraviețui cu el pentru atingerea unor obiective imediate- în condițiile în care nimeni nu e rănit. De asemenea cuantificarea oferă posibilitatea de ierarhizare a riscurilor- necesară pentru planul de mitigare și alocarea de resurse

-oferă speranța unei securități reale pentru personalul expus respectivelor riscuri ocupaționale;

-oferă speranța unei securități reale pentru colectivitatea din care face parte agentul economic.

-poate oferi, în anumite situații, o imagine globală la nivel de ramură industrială sau chiar la nivel național- pentru lansarea/optimizarea unor programe de protecție- de exemplu contra riscurilor legate de lucrul la înălțime.

Figura următoare sumarizează aspectele prezentate în tabel

Figura 1 Cine profită de evaluarea de risc profesional

Se poate observa că printre cei care beneficiază de o astfel de evaluare se numără și experții /specialiștii în domeniul SSM- aceștia obțin datele necesare și extrem de importante pentru a construi planurile de mitigare/prevenire a riscurilor. Este importantă conștientizarea unei populații cât mai mari apropo de această evaluare- în unele industrii (în special în cea de proces) multe firme importante menționează o astfel de evaluare printre indicatorii proprii de performanță. Pe de altă parte și comunitatea locală este important să accepte o astfel de unitate economică și să stabilească relații cu aceasta- ajungându-se la un proces de integrare reciprocă.

PERFORMANȚĂ ȘI RISC ÎN EVALUAREA RISCULUI OCUPAȚIONAL

Pentru destul de multă lume evaluarea riscului ocupațional pare o simplă formalitate, o procedură destinată să umple niște dosare. Acest lucru se întâmplă și pentru faptul că accidentele de muncă sunt o excepție și nu o regulă în derularea unor activități industriale .Din păcate, acest mod de abordare conduce la riscuri care pot fi induse de evaluarea de risc- aceste riscuri putând fi un punct de plecare în stabilirea performanței. Tabelul următor (1) face o scurtă sumarizare.

Tabel 1

Categorie generală de riscuri
Derivate din operatorul uman	-Evaluare incompletă –operatorul uman (cel care face evaluarea) a ”scăpat” locuri de muncă importante
	-Evaluare incorectă- operatorul uman a făcut greșeli care afectează grav evaluarea
	-Evaluare formală- operatorul uman a făcut o evaluare ”pentru dosar”
Derivate din context	-Evaluare realizată în contextul nepotrivit- de exemplu pentru o facilitate în care în perioada respectivă mai mult de 3 sferturi din angajați sunt în afara facilității;
Derivate din metodologie	-Caracter subiectiv al evaluării- evaluarea se bazează de exemplu doar pe opiniile unui reprezentant al lucrătorilor;
Derivate din metodologie	-Caracterul relativ al evaluării- metodologia nu stabilește precis obiectivele urmărite și atunci evaluarea se transformă într-o descriere care nu are nici un fel de finalitate practică;
Derivate din instrumentele de colectare a datelor	-Instrumente greu de folosit. Atunci când evaluatorul nu are o pregătire superioară corespunzătoare iar instrumentul de evaluare este extrem de stufos și complicat;
	-Instrumente incomplete- există de exemplu un checklist cu 10 întrebări care nu poate acoperi problematica evaluării de risc decât cu un grad de subiectivitate foarte ridicat;
	-Instrumente inutile- oarecum cazul invers în care există n întrebări inutile- în anumite tipuri de chestionare totuși întrebările esențiale sunt ”dublate”- dublurile servind ca un instrument de control.
Riscuri derivate din inputurile evaluării	Orice evaluare de riscuri ocupaționale are un anumit grad de subiectivitate- nefiind vorba doar de măsurarea unor parametri – indiferent de metoda folosită. În acest sens, rezultatele unor interviuri- mai ales când acestea se desfășoară doar cu personal muncitor sau doar cu managementul- pot conduce la un rezultat general fals.De aceea metodele de evaluare trebuie să stabilească extrem de clar cum sunt selectați subiecții care vor oferi componenta calitativă a evaluării.
Riscuri derivate din absența datelor	Atât vechea metodă de evaluare- în folosire astăzi la nivelul economiei naționale cât și alte astfel de metode recomandă ca evaluarea să se realizeze pe baza unui ”istoric” cuprinzând datele statistice proprii unității evaluate sau unor unități similare. Din păcate astfel de date sunt greu disponibile- mai ales după 1996 iar pentru unități nou înființate nu există.În plus managementul unității este în general reticent să ofere astfel de date considerate ca o ”rușine”.
Riscuri derivate din atitudinea managementului	-Dezinteresul față de problemă. Pentru anumiți manageri care în general nu provin din zona de activitate propriu-zisă- asigurarea Securității și Sănătății în Muncă este o chestiune secundară, dacă nu chiar formală. Au existat cazuri în realitate în care s-a ajuns la un acord cu angajații pentru renunțarea la prevederile asigurării SSM (de exemplu acordarea de echipament individual de protecție) în favoarea unui spor la salariu- care evident că nu rezolva problemele de securitate.
	-Riscul ca rușine- una din abordările conflictuale ale problemei riscurilor ocupaționale întâlnite în zona managerială- este cea că existența riscurilor ocupaționale este o rușine pentru unitatea respectivă și atunci e mai bine ”să ascundem gunoiul sub preș”.O astfel de abordare va conduce la încercarea de minimizare a existenței și mai ales acțiunii riscurilor ocupaționale asupra angajaților proprii (în special pe considerentul că nu există nici un fel de accident înregistrat) mergând uneori până la neraportarea incidentelor grave sau accidentelor de muncă ușoare.
	-Riscul ca problema altora. Deși delegarea constituie într-adevăr o metodă de mitigare a riscurilor- acțiunea riscurilor are loc în primul rând în facilitatea proprie. De aceea înainte de a delega ”posesia” riscului asupra unei terțe părți este recomandabil să se ia toate măsurile posibile pe plan intern.

Din acest tabel se poate vedea că există suficiente aspecte referitoare la ”riscul” unei evaluări greșite sau incomplete, influențată de diverși factori exteriori- astfel încât să fie necesară identificarea și definirea unor parametrii de performanță pe care o astfel de metodă să-i poată îndeplini. Tabelul următor (2) încearcă să sistematizeze astfel de parametrii:

Tabel 2

Denumire parametru	Descriere	Posibilități cuantificare
Generalitate	Metoda de evaluare a riscurilor ocupaționale trebuie să aibă un caracter cât mai larg de generalitate – pentru a fi posibilă realizarea unor benchmark-uri semnificative. O metodă specifică doar pentru industria tăbăcirii pieilor- de exemplu- poate să fie utilă local dar nu permite comparații.	5- Metodă cu grad maxim de generalizare 1- Metodă specifică extrem – care nu poate fi aplicată în altă parte
Repetabilitate	Evident că acest tip de evaluare trebuie efectuat cu o periodicitate cât mai scurtă- cele mai eficiente fiind evaluările la 6 luni. Deși nu pot fi excluse metodele destinate evaluării riscurilor ocupaționale pentru un fenomen unic- marea majoritate a metodelor trebuie să fie repetabile.	5- Metodă repetabilă, 1- metodă irepetabilă
Trasabilitate	Concluziile evaluării trebuie să fie trasabile către cauzele care au condus la respectivele concluzii și către factorii de risc care au determinat acele cauze- mai ales în cazurile în care există divergențe între evaluatori și managementul unității care trebuie să accepte respectivele concluzii	5- Trasabilitate maximă 1- Fără trasabilitate (cazul în care un evaluator face de exemplu o evaluare generală sau evaluează pe baza unor rapoarte și nu prin inspecții la fața locului)
Eficiență	Problema eficienței este poate cea mai importantă în astfel de evaluări. Cum se poate stabili că o metodă este eficientă ? -Prin identificarea unor aspecte receptate și acceptate de către management; -Prin identificarea unor aspecte confirmate de către angajați; -Prin susținerea unor planuri de măsuri care să conducă la minimizarea evenimentelor neprevăzute- nu neapărat accidente ci chiar și situații de perturbare momentană a activității sau situații pre-accident.	Evident că eficiența metodei o pot da doar utilizatorii acesteia. Propunem în acest sens următoarele posibilități de cuantificare. 1- metodă de evaluare a cărei eficiență n-a fost/nu a putut fi stabilită; 2- metodă de evaluare cu eficiență slabă (în general metodele descriptive intră în această categorie) 3- metodă de evaluare cu eficiență medie- ( de exemplu nu se înregistrează evenimente neprevăzute consemnabile scriptic dar angajații nu sunt mulțumiți) 4- metodă de evaluare cu eficiență ridicată 5- metodă de evaluare eficientă
Uzabilitate	În această categorie intră o serie de aspecte cum ar fi: -asigurarea desfășurării activității normale în perioada evaluării- deci non-intruzivă cu activitatea de producție -posibilitatea realizării evaluării de către personalul din unitatea economică evaluată- în cazul ideal [1] -posibilitatea utilizării relativ facile a metodei în condițiile în care timpul de învățare estimat nu depășește limite de bun simț iar activitățile implicate nu sunt extrem de complicate- fiind însoțite de exemple și cazuri de utilizare corespunzătoare.	5- Uzabilitate maximă 1-Uzabilitate foarte redusă/Specializată
Timp necesar pentru aplicare	Timpul de aplicare este unul din aspectele cele mai sensibile legate de un astfel de proces și implicit și de metoda de evaluare. Pentru scurtarea timpului de aplicare se recomandă ”eșantionarea” evaluării- cu alte cuvinte ca la nivelul unei facilități evaluate să fie identificate acele secții și locuri de muncă care au cele mai importante riscuri ocupaționale- anumite locuri de muncă cum ar fi serviciile funcționale fiind lăsate pe planul 2 (nu se recomandă ignorarea completă pentru că un incendiu poate izbucni de exemplu și din prize montate și întreținute necorespunzător în compartimentele funcționale)
Costuri (raportul cost/rezultate)	Trebuie subliniat faptul că o evaluare de riscuri ocupaționale bună- costă. Și că serviciile specializate în astfel de evaluări- cum ar fi companii de genul Lloyd sau Detsk Norske Veritas- percep tarife semnificative pentru o evaluare profesională. Acest lucru trebuie menționat pentru că în România, datorită legilor necorespunzătoare și unei competiții prost înțelese există foarte multe firme care prestează ”și” servicii de evaluare- și merg pe prețuri foarte mici. Nu se poate face o evaluare serioasă în aceste condiții și rezultatele sunt în marea majoritate a cazurilor copiate de la o evaluare inițială similară din punct de vedere al activității. Cei care utilizează și doresc să-și implmenteze o astfel de metodă trebuie să ia în considerare: -costul drepturilor de autor- într-un mod similar cu software vor fi distribuite licențe de evaluare pentru propria facilitate, pentru 10 și 100 de facilități și peste 100 de facilități (pentru firmele de evaluare); -costul formării și perfecționării personalului adecvat; -costul propriu-zis al activității de evaluare. În condiții normale de lucru se poate considera un astfel de cost ca fiind egal cu 1...2 evaluatori x 2...10 zile/evaluare.	5- raport cost/rezultate ideal 1- cost nesemnificativ- rezultate incerte
Rezultate așteptate	În acest sens, parametrul de performanță are valori mai mari atunci când rezultatul așteptat reprezintă un plan de acțiune pe termen scurt și mediu pentru mitigarea riscurilor semnificative acceptate. Aici trebuie subliniat faptul că în mod tradițional la o activitate de audit (cum este și cea de evaluare a riscurilor ocupaționale- care este tot o formă de auditare) în mod normal procesul de evaluare se oprește la partea de evaluare- planul de lucru pentru rezolvarea neconformităților fiind realizat de către un alt organism decât cel care a realizat evaluarea (când vorbim de audit de terță parte). În acest caz, pentru că evaluatorul extern este și specialist în domeniul SSM- se preferă ca să ofere în cadrul pachetului și un draft pentru planul de mitigare a riscurilor ocupaționale identificate- pe termen scurt și dacă se poate și mediu	5- rezultatele evaluării se finalizează cu planul de mitigare a riscurilor ocupaționale identificate; 1- este oferit un rezultat general;
ALARP	Deși termenul ALARP nu face parte din indicatorii de performanță propriu-ziși – am considerat importantă introducerea acestuia printre parametrii definitorii ai evaluării. ALARP (As Low as Reasonably Possible) – este pragul impus de legislația din Marea Britanie prin HSE Act din 1973- pentru riscul acceptabil- și în mod direct pragul de referință pentru evaluarea unui risc ocupațional.	ALARP de nivel 5- sunt mitigate atât riscurile pentru angajați (fără incidente care să afecteze sănătatea și securitatea) cât și pierderile materiale semnificative ALARP de nivel 1- sunt mitigate riscurile majore pentru sănătatea angajatului (deces, invaliditate)

În partea a 2-a a acestui material va fi prezentată lista de cerințe generale formulate pentru o astfel de metodă.

[1] Aici trebuie subliniat faptul că în mod normal- personalul respectiv înțelege și cunoaște cel mai bine problemele instituției, inclusiv problemele legate de aspectele de securitate. Pe de altă parte- mai ales în cazul unităților de tip IMM este greu de crezut că respectiva unitate își poate permite existența unui cadru cu experiența necesară și studii superioare disponibil în mod special pentru o astfel de evaluare- deci evaluarea și sistemul de evaluare ar trebui să poată fi utilizate și de către persoane cu studii medii. În acest sens- soluția ideală ar fi să existe 2 nivele de analiză în urma evaluării- o analiză care să se concretizeze în rezultate imediate- care să poată fi făcută și pusă în practică de către specialiști cu nivel tehnic mediu și o soluție de analiză și planificare asistată pe termen mediu și lung- care să poată fi pusă în practică la un nivel mai avansat- eventual și cu participarea unei terțe-părți.