METODA DE EVALUARE A RISCURILOR OCUPAȚIONALE – SIERO -Partea 3

 STRUCTURA GENERALĂ SIERO

SIERO reprezintă un pas înainte, o dezvoltare a metodelor existente și utilizate în acest moment în domeniul evaluării riscurilor ocupaționale și analizei acestora în vederea prevenirii/mitigării riscurilor.

În figura 4 este detaliat sistemul SIERO. Trebuiesc făcute următoarele precizări:

1. Sistemul este gândit să asigure:

1.1. O evaluare a riscurilor ocupaționale la nivelul unei facilități (unități ) economice pe 2 nivele de complexitate, respectiv:

1.1.1. un nivel de evaluare imediată pentru alcătuirea unor planuri imediate (sau pe termen scurt) de mitigare în cazul riscurilor care depășesc nivelul ALARP- evaluare care poate fi realizată și de către personal fără pregătire superioară- dar cu pregătire tehnică medie (și de preferat cu experiență);

1.1.2.un nivel de evaluare și analiză complexă  folosibil pentru asistența deciziilor manageriale de termen mediu și lung, pentru dezvoltarea unor planuri de prevenire/mitigare integrabile în sistemul calității totale – nivel care impune utilizarea unor evaluatori cu pregătire superioară;

1.2.O  analiză a riscurilor ocupaționale până la nivel național- inclusiv. Analiza este efectuată pe baza rezultatelor concluzive ale evaluărilor realizate prin intermediul metodei și servește:

1.2.1.Pentru asistența deciziilor la nivel regional și național, decizii care pot fi directe- de exemplu campaniile inițiate de către Inspecția Muncii sau pot fi indirecte- de exemplu OK-ul dat unor investitori străini care vin cu tehnologii cu risc deosebit;

1.2.2.Pentru stabilirea contribuției la fondul pentru riscuri profesionale și a primelor de risc profesional în cazul diverselor companii de asigurare;

1.2.3.Pentru a oferi o imagine globală referitoare la riscul ocupațional în România la momentul analizei, imagine globală care poate servi pentru întărirea investițiilor străine dar și pentru politici la nivel național luate la cele mai înalte nivele;

1.2.4.Ca asistență în justificarea proiectelor de legi, ordonanțe, etc.

1.3.O evaluare care să poată fi realizată atât intern- în cadrul facilității evaluate- cât și de terță parte;

1.4.O evaluare care să poată fi utilizată oricând în sistemul de management al calității totale, fiind integrată cu evaluări de calitate (folosind sistemul CMM- Capability Maturity Management) și cu evaluări de mediu;

1.5. O bază pentru dezvoltări ulterioare și un sistem care să poată fi actualizat în timp.

Figura 3 detaliază agenții care pot realiza evaluarea precum și rezultatele obținute.

Figura 3 Agenții care efectuează evaluarea și rezultatele așteptate

Din figură vedem că evaluarea poate fi efectuată de către personal intern- în condițiile în care unitatea economică își achiziționează o licență pentru evaluare și-și instruiește corespunzător personalul- acest lucru fiind recomandabil pentru unitățile care nu doresc să apeleze din diverse motive la evaluatori externi și care au probleme specifice legate de riscurile ocupaționale; de asemenea se poate apela la o terță parte- deci la o firmă de evaluare care dispune de o licență de prestare de servicii- și de personal specializat și validat de către  INCDPM pentru a performa un astfel de serviciu.

Figura următoare prezintă schema globală SIERO.

Figura 4 Sistemul SIERO

După cum se poate vedea din figura anterioară, sistemul este:

-a. aplicabil la nivel de loc de muncă. Presupunem, de exemplu, că dorim să facem evaluarea doar pentru secția ”Tratamente termice” a unui agent economic cu 200 de angajați. Sistemul permite o astfel de evaluare;  în funcție de obiectivele propuse pentru evaluare, complexitatea proceselor tehnologice și de numărul de angajați acest tip de evaluare poate fi folosit pentru toată unitatea economică evaluată. De exemplu avem o facilitate în care pe lângă secția principală de prelucrări mecanice mai există un compartiment financiar și un birou de management. Evident că pentru o astfel de unitate se recomandă aplicarea evaluării de tip loc de muncă- pentru că nu se poate stabili o activitate primară de interes și nici nu există linii tehnologice semnificative;

b. aplicabil la nivel de activitate- atunci când activitatea principală a unei unități economice este de interes major – se poate concepe procesul de evaluare orientat direct pe activitate- de la elementele care asigură intrările acestei activități, continuând cu prelucrările specifice și terminând cu ieșirile sale;

c. aplicabil la nivel de utilaj sau linie tehnologică- este în principal cazul unităților din industria de proces acolo când linia tehnologică  sau un anumit uitlaj sunt generatorii  majori de riscuri (evident fără să se scape din vedere factorul uman și restul elementelor care nu au legătură directă cu linia tehnologică).

Se poate vedea că SIERO este gândit pe 3 zone de dezvoltare:

-Zona 1 de dezvoltare- pentru evaluare și analiză imediată, gândită să asigure mitigarea riscurilor asupra cărora trebuie acționat imediat sau care intră în cadrul unui program pe termen scurt de mitigare/prevenire. În această zonă de dezvoltare avem

          -MG- metodologia generală- care stă la baza tuturor dezvoltărilor ulterioare;

-ME- metodologia de evaluare propriu-zisă conținând caietele de colectare a datelor pentru riscurile generale care pot fi întâlnite la locurile de muncă;

-SM0- metrica inițială folosită-  care va implementa scala Likert;

-Zona 2 de dezvoltare pentru:

               -evaluare și analiză de riscuri complexe la nivel de facilitate- e bine să precizăm aici că gradul de complexitate al  dezvoltării analizei se află de obicei în raport cu costurile pe care le presupune acesta; analiza poate fi dezvoltată până la nivelul maxim de complexitate permis de cunoașterea actuală-oricând unei analize SIERO normale i se poate adăuga o analiză complexă a activității folosind dispozitive de înregistrare gen CCTV sau chiar dispozitive mai complexe bazate pe amprenta termincă a personalului- împreună cu o interpretare bazată pe algoritmi complecși- numai că o astfel de analiză costă în mod semnificativ și e foarte posibil să aducă beneficii relativ reduse pe termen scurt- cu excepția câtorva domenii industriale;

               -dezvoltarea unor categorii de evaluări specializate- pentru anumite activități și industrii- de exemplu dacă în cadrul unei facilități specializată în acoperiri metalice se folosește un anumit produs- se poate face un capitol special de evaluare pentru respectivul produs- care să fie folosit în cadrul respectivei facilități și/sau a unor facilități similare; această dezvoltare specializată poate fi făcută:

               -benchmarking la nivel de facilități similare sau la nivel de ramură industrială; așa cum se cunoaște- bechmarking-ul este un instrument util pentru îmbunătățirea performanțelor manageriale- acest lucru fiind valabil atât în general cât și pentru domeniul SSM;

În cea de-a 2-a zonă sunt incluse ca intrări și rezultatele oferite de alte metode de evaluare/analiză cum ar fi Hazop-ul, FMEA, FMECA și o serie de alte metodologii; tot în această zonă are loc analiza comparativă de detaliu între valorile obținute pentru riscurile identificate și valoarea referință de ALARP. ALARP poate fi stabilit în funcție de contextul evaluării astfel încât unitatea economică să poată folosi riscul ca un îmbunătățitor de performanță- de exemplu, pentru o facilitate cu riscuri majore ALARP trebuie fixat foarte jos- undeva înspre valoarea de 2.5 pentru o scală de la 1 la 5. Pentru o unitate cu riscuri normale- ALARP poate fi fixat în apropiere de valoarea 3.5-4 în condițiile în care respectivul prag asigură sănătatea și securitatea în muncă a personalului și în care planurile de mitigare pe termen mediu iau în considerare aceste aspecte.

În această zonă de dezvoltare avem:

SM- metrica complexă folosită în evaluare;

MIR- metodologia de interpretare a rezultatelor;

SIP- lista de criterii de performanță după care poate fi verificată calitatea evaluării;

PAPE-procedură de apreciere a performanțelor evaluării;

MEVA-RISC- metodologia completă de evaluare și analiză a riscurilor ocupaționale pentru un loc de muncă ; spre deosebire de ME- MEVA- RISC conține toate check-list-urile necesare împreună cu sub-metodele pentru dezvoltarea de scenarii de risc, etc.

PDMP- procedura pentru dezvoltarea unor seturi de evaluare particularizate pentru diverse activități sau industrii;

MSOZE- metodologia de selectare optimă a unităților de evaluare (în care evaluarea dă cele mai bune rezultate );

Zona 3 de dezvoltare –reprezintă zona de dezvoltare maximă a metodei, aici fiind incluse analiza riscurilor ocupaționale la nivel regional/național precum și benchmarking-ul la aceste nivele. Un astfel de benchmarking (între zone geografice) este interesant pentru a se lua decizii legate de pregătirea forței de muncă și eventual de dezvoltarea unor politici distincte de SSM cu prioritate pentru zonele slab dezvoltate.

Zona 3 include:

MAIS- metodologie de analiză și interpretare statistică precum și metodologiile aferente de colectare, procesare și transmitere a datelor. 

Câteva lucruri trebuiesc menționate:

a. SIERO este gândit ca un sistem deschis, sistem care poate să-și adauge în permanență noi module și metodologii în funcție de nivelul de dezvoltare al tehnicii și de necesități.

b. SIERO este gândit în ideea trecerii către sisteme de evaluare a riscurilor/securității și sănătății în muncă adaptive, inteligente, bazate pe proceduri și metode derivate din domeniul Inteligenței Artificiale.

c. SIERO este gândit pentru integrarea cu LOPA (Layer of Protection Analysis) , SIL (Safety Integrity Level) și SIF (Safety Instrumented Function).

d. Din punct de vedere managerial- SIERO este gândit în vederea realizării managementului calității totale.

e. SIERO implementează CMM (Capability Maturity Model) în evaluarea de risc ocupațional.

f. SIERO urmărește stabilirea unor evaluări de risc ocupațional (profesional) de calitate corespunzătoare, comparabile cu ceea ce există la ora actuală pe piața din vestul UE și în SUA și Canada. Trebuie înțeles faptul că existența unei metode unice, referențiale- de evaluare întărește piața liberă și competitivă- asigurând nu numai calitatea (trasabilă) a evaluării dar și posibilitatea reală de a susține deciziile manageriale într-un mod optim și eficient. Managerii care-și doresc ”un raport idealizat” referitor la nivelul de securitate și sănătate în muncă din propria companie- vor avea mai curând sau mai târziu surprize- de fapt ei pot avea surprize în tot acest timp prin pierderile materiale datorate ne-mitigării riscurilor ocupaționale.

g. SIERO este gândit pentru a fi utilizat ca un referențial. INCDPM va colabora cu Inspecția Muncii și cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale precum și cu partenerii săi de dezvoltare pentru acest proiect, respectiv Institutul Național de Virusologie (care se va ocupa de componenta riscurilor biologice) și Universitatea Politehnică București- pentru a menține și actualiza acest sistem- ca referențial. De asemenea, INCDPM va colabora cu dezvoltatorii de module specifice SIERO. INCDPM va  valida formarea evaluatorilor care vor avea dreptul de a folosi această metodă și va aviza un număr de minim 5 evaluări desfășurate în parteneriat/co-tutelă cu INCDPM pentru ca toți evaluatorii să poată asigura standardele de calitate necesare- standarde care în acest moment sunt asigurate doar de un număr foarte mic de firme care prestează acest tip de serviciu pe piață.

                             

              

METODA DE EVALUARE A RISCURILOR OCUPAȚIONALE – SIERO -Partea 2

 Cerințe generale pentru dezvoltarea noii metode

Definirea cerințelor generale permite stabilirea bazelor de dezvoltare pentru noua metodă.

Din cele prezentate anterior pot fi desprinse următoarele cerințe generale:

1. Metoda să poată fi aplicată la nivelul oricărei facilități de producție, indiferent de activitatea desfășurată în respectiva facilitate- conducând la o evaluare generală de riscuri ocupaționale  care să poată fi completată cu o evaluare specifică dacă este cazul.

2. Metoda să asigure o eficiență cât mai mare. Acest lucru este posibil în condițiile în care sunt urmărite și analizate toate detaliile semnificative legate de prezența și acțiunea unui anumit risc. Pentru a îndeplini acest deziderat este posibil ca metoda să se dezvolte ca volum.

3. Metoda să asigure o obiectivitate cât mai mare. În acest sens, acolo unde este posibil, vor fi înglobate rezultate cantitative ale unor măsurări de noxe sau alte măsurări de parametrii cantitativi semnificativi. Pe de altă parte, culegerea datelor cu un caracter preponderent subiectiv va fi optimizată prin utilizarea celor mai noi metode și tehnici existente pe piață.

4. Aplicarea metodei să se poată desfășura la mai multe nivele. Astfel este ideal ca metoda să fie utilizată pentru prevenire imediată sau pe termen scurt- chiar și atunci când acest lucru presupune o evaluare rapidă, executată eventual de un personal cu studii medii- pe de altă parte metoda va permite și evaluări exhaustive- care să poată fi continuate apoi prin cercetări asupra unui risc ocupațional specific. Nivelele de evaluare propuse vor fi:

               4.1. Nivelul de evaluare imediat- destinat pentru mitigarea imediată/rapidă a unor riscuri care au un grad maxim/mare de periculozitate și stabilirea unor planuri de acțiune imediate sau pe termen scurt pentru mitigarea unor riscuri ”deranjante”   

               4.2. Nivel  normal de evaluare- când evaluarea are ca obiectiv cunoașterea situației reale a existenței și acțiunii riscurilor ocupaționale la nivelul întreprinderii  și stabilirea unor planuri de acțiune pe termen scurt și mediu pentru riscuri semnificative și care trebuie mitigate sub valoarea ALARP.

               4.3. Nivel de evaluare pentru studiu ulterior- atunci când evaluarea  are ca obiectiv cunoașterea situației reale a existenței și acțiunii riscurilor ocupaționale la nivelul întreprinderii , stabilirea unor planuri de acțiune pe termen mediu și lung și studiul  caracteristicilor anumitor tipuri de riscuri ocupaționale care ar putea deveni semnificative pentru facilitatea respectivă, pe termen mediu și lung.

5. Metoda să fie non-intruzivă. Nici managementul și nici angajații nu sunt foarte bucuroși atunci când sunt întrerupți din activitate sau urmăriți pas cu pas de evaluatori.

6. Intrările folosite de metodă pentru evaluare sunt:

               6.1. Intrări rezultate din culegerea aspectelor de interes pe baza unor check-list-uri dezvoltate pentru această metodă; aceste intrări pot rezulta:

                              6.1.1.Din observația directă a auditorului la locul de muncă; una din posibilitățile derivate din observația directă o reprezintă o observare globală a unei anumite activități sau parte a unei facilități pe o perioadă mai lungă de timp sau chiar și pentru 24 de ore folosind mijloacele tehnice de tip CCTV; în general o astfel de observare oferă o imagine sistemică a ceea ce se face corect- sau incorect- relevând de exemplu anumite proceduri euristice de eliminare/mitigare  a riscurilor, proceduri care nu sunt conținute în documentația scrisă;

                              6.1.2.Din răspunsurile date de angajați/management;

                              6.1.3. Din răspunsurile formulate de terți. În acest sens, de exemplu- o terță parte care se ocupă de mentenanță – poate oferi intrări de interes deosebit pentru evaluarea unei facilități.

               6.2.Intrări rezultate din parametrii măsurați – discutăm aici despre parametrii specifici pentru definirea anumitor  noxe- de exemplu concentrația de CO într-un spațiu închis și despre parametrii care nu definesc în mod direct o noxă (de exemplu temperatura la locul de muncă pe parcursul unei zile de August) dar pot fi semnificativi pentru evaluarea și analiza riscurilor ocupaționale;

               6.3. Intrări ca rezultatul evaluării prin alte metode- cum ar fi de exemplu Hazop și FMEA;

               6.4. Intrări ca rezultatul unor interviuri deschise;

               6.5.Intrări provenind din date statistice semnificative- acest gen de intrări trebuie urmărit de la începutul contactului  dintre auditor/echipa de auditori și facilitatea unde se evaluează riscurile ocupaționale, chiar dacă respectiva echipă de auditori e internă- trimisă de la centru pentru evaluarea respectivei facilități. Există date statistice care trebuie consemnate prin lege- de exemplu cele din registrul de incidente periculoase- care nu se transmit mai departe- deci evaluatorul trebuie să ceară aceste date (evident că dacă ele există) și să le utilizeze. În mod logic- un loc de muncă unde s-a produs un anumit incident sau chiar accident de muncă tinde să fie ”reparat” în mod corespunzător- totuși evaluatorului i se poate oferi o sugestie referitor la locuri de muncă sau activități similare din unitatea respectivă- sau chiar la soluțiile adoptate pentru mitigarea/prevenirea riscului care a condus la incidentul/accidentul respectiv. Trebuie menționat faptul că adesea această ”reparare” are un caracter momentan și provizoriu- managementul unității nefiind dornic să identifice un aspect sistemic (care presupune costuri mai mari și efort mai mare pentru mitigare).

               6.6.Intrări rezultate din detalii despre procesul de muncă, despre sarcini specifice sau despre mașinile unelte și utilajele folosite la locul de muncă. De interes pot fi registrele de întreținere a unor astfel de utilaje precum și documentația tehnică specifică- acolo unde se menționează procedurile care trebuiesc adoptate pentru lucrul în siguranță dar și dispozitivele de securitate încorporate. De asemenea de interes pot fi și incidentele rezultate din interacțiunea operator-uman –mașină, chiar dacă astfel de incidente n-au generat nici pierderi și nici incidente sau accidente de muncă. Un exemplu în acest sens îl constituie cazul unor angajați care lucrau ”cu frică” la mașini unelte a căror design mai special provoca o astfel de ”teamă”- ajungându-se până la opriri nemotivate ale procesului de producție și incidente periculoase- sau un alt caz în care angajaților le-a fost rușine să recunoască că nu știu limbi străine și că nu înțeleg procedurile de securitate trecute în cartea mașinii- și netraduse de către firma care utiliza respectiva mașină.

7. Ieșirile urmărite a fi obținute prin aplicarea acestei metode de evaluare pot fi clasificate în:

               7.1.Ieșiri imediate- ca rezultat al evaluării. Se va obține ceva de genul Nivelul de risc ocupațional al facilității X este N unde N reprezintă valoarea rezultată din compunerea unor nivele de risc intermediare calculate pe parcursul evaluării. Această ieșire imediată permite:

               - o judecată de valoare- imediată- referitoare la eforturile făcute de către managementul unității sau referitoare la rentabilitatea investițiilor făcute- pentru mitigarea/eliminarea riscurilor;

               -benchmarking-uri la nivel de unități economice similare, ramură sau domeniu industrial;

               -stabilirea unei cote de asigurare la risc profesional pe baza unui sistem de tip bonus- malus;

               7.2. Ieșiri de detaliu- în urma efectuării evaluării rezultă un raport care oferă o imagine de detaliu (a ceea ce s-a evaluat, atenție !) , respectivul raport putând fi utilizat ca bază pentru planurile de mitigare a riscurilor;

               7.3. Baza pentru scenarii de risc. Presupunem că evaluarea de risc ocupațional n-a relevat chestiuni presante care trebuiesc rezolvate imediat. Totuși, un raport corect va sublinia și riscuri care trebuie analizate mai atent și riscuri a căror posibilă dezvoltare ar putea constitui baza construirii unor scenarii la risc.

               7.4. Baza pentru planurile de mitigare a riscurilor ocupaționale; așa după cum am menționat- metoda propusă introduce noțiunea de ALARP ca prag de referință pentru cât trebuie mitigat riscul ocupațional identificat și evaluat;

               7.5.Cunoștințe importante pentru asistența deciziilor manageriale; aceste decizii pot să nu se refere în mod direct la riscul ocupațional (cum ar fi decizia de a suplimenta cu un ajutor un loc de muncă format până în prezent din 2 operatori- unde există nevoia certă a existenței unui ajutor care să țină piesa în cursul prelucrării) sau pot să se refere la mitigarea acestui risc prin componente financiare, logistice sau educaționale; oricum deciziile care privesc riscul ocupațional (în mod direct sau indirect) trebuiesc fundamentate pe o astfel de evaluare;

               7.5.Factor cheie pentru evaluarea calității managementului de SSM;

8.Prelucrările esențiale pe care le impune metoda sunt:

               8.1 Culegerea, prelucrarea și stocarea datelor necesare pentru evaluare și analiză. Se poate presupune că culegerea de date este o operațiune inițială, realizată ca input pentru evaluare- totuși, în mod normal ea este inclusă în evaluare. Pentru desfășurarea eficientă a culegerii de date, evaluatorul trebuie să plece de la obiectivele urmărite de către cel care solicită evaluarea, de obicei managementul unității. Împărțită pe sub- activități- culegerea de date presupune:

8.1.1.Înțelegerea și aprofundarea obiectivelor presupuse. În cazul în care obiectivele nu pot fi atinse – evaluatorul trebuie să comunice acest aspect clienților săi.

8.1.2. Realizarea unui plan al evaluării ținând cont de resursele disponibile și de restricțiile impuse de client;

8.1.3.Discutarea și aprobarea respectivului plan de către client. Evaluatorul va solicita în cadrul acestui plan cooperarea personalului din instituția evaluată- fiind pus la dispoziția evaluatorului cel puțin un specialist (de preferință managerul de SSM sau reprezentantul lucrătorilor)

8.1.4. Stabilirea modului în care se face evaluarea. De obicei vorbim despre o evaluare mixtă în care evaluatorul combină datele culese personal la fața locului cu informațiile colectate prin intermediul check-list-urilor și cu informațiile derivate din datele statistice disponibile în facilitate și cu datele rezultate din interviurile directe. O parte din aceste date pot fi de control (de exemplu interviurile directe sunt realizate cu alți angajați față de cei care oferă datele sistematizate în check-list) .

8.1.5. Formarea echipei de evaluare.

8.1.6.Definirea unităților de evaluare. Pentru stabilirea optimală a acestor unități metoda va avea definită o procedură specială.

8.1.7. Culegerea propriu-zisă a datelor.Toate datele culese trebuie să se regăsească în format scris, pe suport hârtie și/sau pe suport magnetic.

8.1.8.Prelucrarea primară a datelor- cu eliminarea celor neimportante și celor eronate și completarea informațiilor incomplete- dacă ele există.

8.1.9.Stocarea în vederea evaluării. Se recomandă realizarea unei copii de siguranță care să fie păstrată ca probă martor- dacă există rețineri din partea clientului și acesta ar dori repetarea evaluării cu managementul unității inclus în echipa de evaluare sau găsirea unui alt evaluator.

               8.2. Identificarea riscurilor ocupaționale observate și descrierea lor conform următorului model.Pentru identificarea riscurilor se va pleca de la lista de factori de risc existentă în acest moment, listă care va trebui actualizată astfel încât să includă și apariția riscurilor noi și emergente- de exemplu riscurile legate de nanotehnologii. De asemenea lista de factori de risc trebuie să permită o identificare:

-unică;

-clară;

-căreia să îi poată fi asociată descrierea unică și clară a cauzelor care conduc la aparția și existența respectivului risc precum și a efectelor corespunzătoare în mod generic riscului;

-însoțită de referențiale majore care să definească acest risc; ideal ar fi ca lista de factori de risc să conțină și o definiție clară și ușor de înțeles pentru riscul respectiv- dar stabilirea unor link-uri către documentația de referință (de exemplu de la HSE și NIOSH) este și ea de dorit.

Identificarea riscurilor ocupaționale trebuie să țină cont și de mecanismul producerii evenimentelor neprevăzute la locul de muncă, evenimente care, atenție ! nu înseamnă riscuri. Un eveniment neprevăzut se produce plecând de la un risc specific sau interacțiunea mai multor riscuri- dublată de apariția unui declanșator. Fără respectivul declanșator (trigger) riscurile reprezintă doar o noțiune probabilistică.

Tabel 3

Denumire risc ocupațional  identificat:
Cauză(cauze) identificată(e)	Localizare (loc de muncă)	Personal expus	Efecte posibile (include și pierderi materiale)

               8.3. Evaluarea  propriu-zisă a riscurilor identificate riscului identificat- aici întrebarea este- cum evaluăm respectivul risc ? Pentru riscurile identificate și evaluate imediat- ceea ce se evaluează de obicei este în realitate un amestec de probabilitate și de gravitate- cu accent pe gravitate întrucât probabilitatea este o chestiune extrem de subiectivă. Propunerea făcută de metodă este adoptarea unei scări Likert (folosită de majoritatea metodelor de evaluare și capabilă să ”schimbe” rezultate cu alte metode- cu capetele de scală 1- risc nesemnificativ și 5- risc extrem. La nivelul unei unități de evaluare se va face media valorilor riscurilor identificate- pentru a obține valoarea riscului pentru unitatea de evaluare considerată- de exemplu atelier. Această medie (care exprimă gravitatea prezumată a riscului) va fi ponderată de probabilitatea de apariție și de numărul de personal expus- pentru a obține valoarea semnificativă a riscului pentru o anumită unitate de evaluare. Cu alte cuvinte:

               Nivel risc= Medie gravitate x Expunere x Probabilitate

                                                               3

8.4. Analiza primară (față de valoarea ALARP) și ierarhizarea riscurilor identificate în funcție de rezultatul evaluării, începând de la riscurile cu cea mai mare valoare

               8.5. Dezvoltarea scenariilor de risc- în ceea ce privește scenariile de risc – se presupune existența (respectiv dezvoltarea) a cel puțin 2 scenarii- cazul cel mai bun (best case) în care riscurile sunt nesemnificative și cazul cel mai rău (worst case) în care activarea respectivelor riscuri poate conduce la cele mai neplăcute consecințe. Cele mai bune scenarii de risc includ în ele expertiza derivată din activitatea corespunzătoare- este evident că pentru un anumit loc de muncă- sau unitate de evaluare pentru care se dezvoltă scenariul de risc- vor fi luate în considerare în special activitățile cu potențial mare de generare și activare a riscurilor- și mai puțin activitățile conexe- dar aici intervine din nou factorul ponderator al experienței.

               8.6. Dezvoltarea planurilor de mitigare/prevenire imediată și pe termen mediu- construcția planurilor de mitigare trebuie să înceapă cu riscurile de nivel maxim- și să parcurgă lista evaluării în ordine descrescătoare- introducând și aspecte (de mitigare/prevenire) legate de riscurile care n-au fost evaluate peste limita ALARP. Trebuie precizat faptul că un plan serios de mitigare poate fi dezvoltat numai ținând cont de logistica și de posibilitățile existente în facilitatea respectivă- de exemplu recomandarea cumpărării unui sistem foarte performant de ventilație în cazul unui IMM de 5-10 angajați  care nu dispune de foarte multe resurse financiare nu este chiar optimă. În plus, planurile de mitigare trebuie să ia în considerare ca principală ”forță de mitigare” angajații din facilitatea analizată- acest lucru având și un aspect legat de întărirea simțului de apartenență la comunitate- atâta vreme cât lucrătorul va fi convins că altcineva trebuie să-i rezolve problemele de SSM- implicarea sa în asigurarea SSM la locul de muncă fiind minimă

               8.7. Analiza managerială  scenariu de risc/plan de prevenire imediată; - planurile de mitigare însoțite  sau nu de scenariile de risc pot fi dezvoltate de către experții unității evaluate sau de către terțe părți- implmentarea respectivelor planuri presupune însă implicarea activă a managementului unității. Managementul trebuie făcut să înțeleagă seriozitatea și eventualele implicații ale rezultatelor evaluării fără să fie speriat – ci doar implicat în rezolvarea problemelor identificate. Față de planul de mitigare managementul vine cu cunoașterea exactă a stării resurselor care pot fi alocate, a logisticii existente și a ideilor legate de dezvoltarea firmei pe termen mediu și scurt. E posibil ca anumite activități cu riscuri majore sau semnificative să nu fie rentabile pentru planurile de mitigare- și atunci managementul își va asuma obligația să închidă sau să transfere respectivele activități- pentru a nu intra în conflict cu legislația în vigoare. De asemenea managementul poate decide realocarea personalului de la o activitate la alta în vederea optimizării SSM și poate operaționaliza o activitate de genul purtării echipamentelor de protecție individuală prin educația necesară și verificarea modului în care aceasta este pusă în practică la fața locului- de la cel care distribuie astfel de echipamente și până la personalul care le poartă.

8.8.Stabilirea concluziilor în urma evaluării- formularea de idei pentru planurile de lungă durată; evaluarea la risc ocupațional trebuie să se finalizeze cu niște concluzii. O parte din aceste concluzii sunt conținute în evaluarea propriu-zisă care ne va da:

               -un nivel de risc global pe facilitatea evaluată- de exemplu 3.5;

               -nivele de risc pe unitățile de evaluare precum și o hartă a nivelelor de risc la nivelul facilității pe unitățile de evaluare unde s-a făcut evaluarea. Această hartă e foarte utilă pentru că arată și legăturile (din punct de vedere al riscului) între zonele de evaluare. Se poate vedea astfel că o zonă cu potențial mai mare de risc ”transmite” (sau nu) riscul către zonele învecinate. Dacă astfel de ”transmitere” este evidențiată- este un semn clar că unitatea de evaluare cu periculozitate mare nu este corespunzător protejată.

               -explicitarea respectivelor nivele de risc- sau mai corect- documentarea acestora. Evaluatorul nu este un personaj abstract, atotcunoscător- care să poată face niște stabiliri de nivel de risc obiective și corecte doar prin propria sa experiență. De aceea este bine ca evaluările să fie puternic documentate- la cel mai de jos nivel- în măsura posibilităților – chiar dacă acest lucru va determina un volum mai mare de informație. Se recomandă folosirea în măsură cât mai mare a elementelor vizuale- de tip schiță, fotografie, diagramă. Documentarea ar trebui să preceadă evaluarea propriu-zisă. De un interes deosebit este și stabilirea cauzelor primare ale riscurilor identificate și evaluate- componentă care în mod normal intră tot în evaluare.

Concluziile trebuie de asemenea să includă și o parte de analiză- analiză care va urmări traseul cauze-consecințe și va încerca să identifice punctele cheie care pot conduce la mitigarea riscurilor dar și la declanșarea propriu-zisă a riscurilor și transformarea acestora în pierderi, incidente și accidente de muncă.

9, Metoda să asigure trasabilitatea necesară.

10. Metoda să permită stabilirea unui ”proprietar de risc”

11. Metoda să corespundă teoriei și practicilor în vigoare ale Autorităților Competente- în special ale Inspecției Muncii- astfel încât să poată fi adoptată ca instrument de lucru.

Schema Intrări-Prelucrări-Ieșiri este dată în figura următoare.

Figura 2 Schema Intrări-Prelucrări-Ieșiri

METODA DE EVALUARE A RISCURILOR OCUPAȚIONALE – SIERO Partea 1

ASPECTE GENERALE

O metodă de evaluare pentru riscurile ocupaționale este totdeauna binevenită atunci când poate constitui un pas înainte față de situația existentă.

EVALUAREA RISCURILOR OCUPAȚIONALE

-permite stabilirea situației actuale din punct de vedere al Securității și Sănătății în Muncă și implicit a condițiilor de muncă- poate fi un raport util pentru eventualii investitori.

-permite identificarea și evaluarea riscurilor specifice dintr-o anumită zonă a unității economice sau dintr-un loc de muncă – în vederea mitigării acestora. Știm că majoritatea riscurilor nu pot fi eliminate- dar pot fi reduse sub un anumit nivel de periculozitate pentru operatorul uman și pentru proprietate;

-oferă asistență proceselor de decizie managerială- în special pentru procesele care se referă la alocarea de resurse; știm că nu există unitate economică cu ”prea mulți bani” și mai știm că managerii vor fi în general foarte reticenți să  investească în mijloace și proceduri de protecție atâta timp cât nu sunt convinși că pierd mai mult decât câștigă;

-oferă o cuantificare a unui anumit risc identificat (prin operația de evaluare), cuantificare care permite specialistului în protecția muncii și managerului să ia decizii dacă respectivul risc trebuie mitigat sau dacă se poate supraviețui cu el pentru atingerea unor obiective imediate- în condițiile în care nimeni nu e rănit. De asemenea cuantificarea oferă posibilitatea de ierarhizare a riscurilor- necesară pentru planul de mitigare și alocarea de resurse

-oferă speranța unei securități reale pentru personalul expus respectivelor riscuri ocupaționale;

-oferă speranța unei securități reale pentru colectivitatea din care face parte agentul economic.

-poate oferi, în anumite situații, o imagine globală la nivel de ramură industrială sau chiar la nivel național- pentru lansarea/optimizarea unor programe de protecție- de exemplu contra riscurilor legate de lucrul la înălțime.

Figura următoare sumarizează aspectele prezentate în tabel          

Figura 1 Cine profită de evaluarea de risc profesional

Se poate observa că printre cei care beneficiază de o astfel de evaluare se numără și experții /specialiștii în domeniul SSM- aceștia obțin datele necesare și extrem de importante pentru a construi planurile de mitigare/prevenire a riscurilor. Este importantă conștientizarea unei populații cât mai mari apropo de această evaluare- în unele industrii (în special în cea de proces) multe firme importante menționează o astfel de evaluare printre indicatorii proprii de performanță. Pe de altă parte și comunitatea locală este important să accepte o astfel de unitate economică și să stabilească relații cu aceasta- ajungându-se la un proces de integrare reciprocă.

PERFORMANȚĂ ȘI RISC ÎN EVALUAREA RISCULUI OCUPAȚIONAL

Pentru destul de multă lume evaluarea riscului ocupațional pare o simplă formalitate, o procedură destinată să umple niște dosare. Acest lucru se întâmplă și pentru faptul că accidentele de muncă sunt o excepție și nu o regulă în derularea unor activități industriale .Din păcate, acest mod de abordare conduce la riscuri care pot fi induse de evaluarea de risc- aceste riscuri putând fi un punct de plecare în stabilirea performanței. Tabelul următor (1) face o scurtă sumarizare.

Tabel 1

Categorie generală de riscuri
Derivate din operatorul uman	-Evaluare incompletă –operatorul uman (cel care face evaluarea) a ”scăpat” locuri de muncă importante
	-Evaluare incorectă- operatorul uman a făcut greșeli care afectează grav evaluarea
	-Evaluare formală- operatorul uman a făcut o evaluare ”pentru dosar”
Derivate din context	-Evaluare realizată în contextul nepotrivit- de exemplu pentru o facilitate în care în perioada respectivă mai mult de 3 sferturi din angajați sunt în afara facilității;
Derivate din metodologie	-Caracter subiectiv al evaluării- evaluarea se bazează de exemplu doar pe opiniile unui reprezentant al lucrătorilor;
	-Caracterul relativ al evaluării- metodologia nu stabilește precis obiectivele urmărite și atunci evaluarea se transformă într-o descriere care nu are nici un fel de finalitate practică;
Derivate din instrumentele de colectare a datelor	-Instrumente greu de folosit. Atunci când evaluatorul nu are o pregătire superioară corespunzătoare iar instrumentul de evaluare este extrem de stufos și complicat;
	-Instrumente incomplete- există de exemplu un checklist cu 10 întrebări care nu poate acoperi problematica evaluării de risc decât cu un grad de subiectivitate foarte ridicat;
	-Instrumente inutile- oarecum cazul invers în care există n întrebări inutile- în anumite tipuri de chestionare totuși întrebările esențiale sunt ”dublate”- dublurile servind ca un instrument de control.
Riscuri derivate din inputurile evaluării	Orice evaluare de riscuri ocupaționale are un anumit grad de subiectivitate- nefiind vorba doar de măsurarea unor parametri – indiferent de metoda folosită. În acest sens, rezultatele unor interviuri- mai ales când acestea se desfășoară doar cu personal muncitor sau doar cu managementul- pot conduce la un rezultat general fals.De aceea metodele de evaluare trebuie să stabilească extrem de clar cum sunt selectați subiecții care vor oferi componenta calitativă a evaluării.
Riscuri derivate din absența datelor	Atât vechea metodă de evaluare- în folosire astăzi la nivelul economiei naționale cât și alte astfel de metode recomandă ca evaluarea să se realizeze pe baza unui ”istoric” cuprinzând datele statistice proprii unității evaluate sau unor unități similare. Din păcate astfel de date sunt greu disponibile- mai ales după 1996 iar pentru unități nou înființate nu există.În plus managementul unității este în general reticent să ofere astfel de date considerate ca o ”rușine”.
Riscuri derivate din atitudinea managementului	-Dezinteresul față de problemă. Pentru  anumiți manageri care în general nu provin din zona de activitate propriu-zisă- asigurarea Securității și Sănătății în Muncă este o chestiune secundară, dacă nu chiar formală. Au existat cazuri în realitate în care s-a ajuns la un acord cu angajații pentru renunțarea la prevederile asigurării SSM (de exemplu acordarea de echipament individual de protecție) în favoarea unui spor la salariu- care evident că nu rezolva problemele de securitate.
	-Riscul ca rușine- una din abordările conflictuale ale problemei riscurilor ocupaționale întâlnite în zona managerială- este cea că existența riscurilor ocupaționale este o rușine pentru unitatea respectivă și atunci e mai bine ”să ascundem gunoiul sub preș”.O astfel de abordare va conduce la încercarea de minimizare a existenței și mai ales acțiunii riscurilor ocupaționale asupra angajaților proprii (în special pe considerentul că nu există nici un fel de accident înregistrat) mergând uneori până la neraportarea incidentelor grave sau accidentelor de muncă ușoare.
	-Riscul ca problema altora. Deși delegarea constituie într-adevăr o metodă de mitigare a riscurilor- acțiunea riscurilor are loc în primul rând în facilitatea proprie. De aceea înainte de a delega ”posesia” riscului asupra unei terțe părți este recomandabil să se ia toate măsurile posibile pe plan intern.

Din acest tabel se poate vedea că există suficiente aspecte referitoare la ”riscul” unei evaluări greșite sau incomplete, influențată de diverși factori exteriori- astfel încât să fie necesară identificarea și definirea unor parametrii de performanță pe care o astfel de metodă să-i poată îndeplini. Tabelul următor (2) încearcă să sistematizeze astfel de parametrii:

Tabel 2

Denumire parametru	Descriere	Posibilități cuantificare
Generalitate	Metoda de evaluare a riscurilor ocupaționale trebuie să aibă un caracter cât mai larg de generalitate – pentru a fi posibilă realizarea unor benchmark-uri semnificative. O metodă specifică doar pentru industria tăbăcirii pieilor- de exemplu- poate să fie utilă local dar nu permite comparații.	5- Metodă cu grad maxim de generalizare 1- Metodă specifică extrem – care nu poate fi aplicată în altă parte
Repetabilitate	Evident că acest tip de evaluare trebuie efectuat cu o periodicitate cât mai scurtă- cele mai eficiente fiind evaluările la 6 luni. Deși nu pot fi excluse metodele destinate evaluării riscurilor ocupaționale pentru un fenomen unic- marea majoritate a metodelor trebuie să fie repetabile.	5- Metodă repetabilă, 1- metodă irepetabilă
Trasabilitate	Concluziile evaluării trebuie să fie trasabile către cauzele care au condus la respectivele concluzii și către factorii de risc care au determinat acele cauze- mai ales în cazurile în care există divergențe între evaluatori și managementul unității care trebuie să accepte respectivele concluzii	5- Trasabilitate maximă 1- Fără trasabilitate (cazul în care un evaluator face de exemplu o evaluare generală sau evaluează pe baza unor rapoarte și nu prin inspecții la fața locului)
Eficiență	Problema eficienței este poate cea mai importantă în astfel de evaluări. Cum se poate stabili că o metodă este eficientă ? -Prin identificarea unor aspecte receptate și acceptate de către management; -Prin identificarea unor aspecte confirmate de către angajați; -Prin susținerea unor planuri de măsuri care să conducă la minimizarea evenimentelor neprevăzute- nu neapărat accidente ci chiar și situații de perturbare momentană a activității sau situații pre-accident.	Evident că eficiența metodei o pot da doar utilizatorii acesteia. Propunem în acest sens următoarele posibilități de cuantificare. 1- metodă de evaluare a cărei eficiență n-a fost/nu a putut fi stabilită; 2- metodă de evaluare cu eficiență slabă (în general metodele descriptive intră în această categorie) 3- metodă de evaluare cu eficiență medie- ( de exemplu nu se înregistrează evenimente neprevăzute consemnabile scriptic dar angajații nu sunt mulțumiți) 4- metodă de evaluare cu eficiență ridicată 5- metodă de evaluare eficientă
Uzabilitate	În această categorie intră o serie de aspecte cum ar fi: -asigurarea desfășurării activității normale în perioada evaluării- deci non-intruzivă  cu activitatea de producție -posibilitatea realizării evaluării de către personalul din unitatea economică evaluată- în cazul ideal [1] -posibilitatea utilizării relativ facile a metodei în condițiile în care timpul de învățare estimat nu depășește limite de bun simț iar activitățile implicate nu sunt extrem de complicate- fiind însoțite de exemple și cazuri de utilizare corespunzătoare.	5- Uzabilitate maximă 1-Uzabilitate foarte redusă/Specializată
Timp necesar pentru aplicare	Timpul de aplicare este unul din aspectele cele mai sensibile legate de un astfel de proces și implicit și de metoda de evaluare. Pentru scurtarea timpului de aplicare se recomandă ”eșantionarea” evaluării- cu alte cuvinte ca la nivelul unei facilități evaluate să fie identificate acele secții și locuri de muncă care au cele mai importante riscuri ocupaționale- anumite locuri de muncă cum ar fi serviciile funcționale fiind lăsate pe planul 2 (nu se recomandă ignorarea completă pentru că un incendiu poate izbucni de exemplu și din prize montate și întreținute necorespunzător în compartimentele funcționale)
Costuri (raportul cost/rezultate)	Trebuie subliniat faptul că o evaluare de riscuri ocupaționale bună- costă. Și că serviciile specializate în astfel de evaluări- cum ar fi companii de genul Lloyd sau Detsk Norske Veritas- percep tarife semnificative pentru o evaluare profesională. Acest lucru trebuie menționat pentru că în România, datorită legilor necorespunzătoare și unei competiții prost înțelese există foarte multe firme care prestează ”și” servicii de evaluare- și merg pe prețuri foarte mici. Nu se poate face o evaluare serioasă în aceste condiții și rezultatele sunt în marea majoritate a cazurilor copiate de la o evaluare inițială similară din punct de vedere al activității. Cei care utilizează și doresc să-și implmenteze o astfel de metodă trebuie să ia în considerare: -costul drepturilor de autor- într-un mod similar cu software vor fi distribuite licențe de evaluare pentru propria facilitate, pentru 10 și 100 de facilități și peste 100 de facilități (pentru firmele de evaluare); -costul formării și perfecționării personalului adecvat; -costul propriu-zis al activității de evaluare. În condiții normale de lucru se poate considera un astfel de cost ca fiind egal cu 1...2 evaluatori x 2...10 zile/evaluare.	5- raport cost/rezultate ideal 1- cost nesemnificativ- rezultate incerte
Rezultate așteptate	În acest sens, parametrul de performanță are valori mai mari atunci când rezultatul așteptat reprezintă un plan de acțiune pe termen scurt și mediu pentru mitigarea riscurilor semnificative acceptate. Aici trebuie subliniat faptul că în mod tradițional la o activitate de audit (cum este și cea de evaluare a riscurilor ocupaționale- care este tot o formă de auditare) în mod normal procesul de evaluare se oprește la partea de evaluare- planul de lucru pentru rezolvarea neconformităților fiind realizat de către un alt organism decât cel care a realizat evaluarea (când vorbim de audit de terță parte). În acest caz, pentru că evaluatorul extern este și specialist în domeniul SSM- se preferă ca să ofere în cadrul pachetului și un draft pentru planul de mitigare a riscurilor ocupaționale identificate- pe termen scurt și dacă se poate și mediu	5- rezultatele evaluării se finalizează cu planul de mitigare a riscurilor ocupaționale identificate; 1- este oferit un rezultat general;
ALARP	Deși termenul ALARP nu face parte din indicatorii de performanță  propriu-ziși – am considerat importantă introducerea acestuia printre parametrii definitorii ai evaluării. ALARP (As Low as Reasonably Possible) – este pragul impus de legislația din Marea Britanie prin HSE Act din 1973- pentru riscul acceptabil- și în mod direct pragul de referință pentru evaluarea unui risc ocupațional.	ALARP de nivel 5- sunt mitigate atât riscurile pentru angajați (fără incidente care să afecteze sănătatea și securitatea) cât și  pierderile materiale semnificative ALARP de nivel 1- sunt mitigate riscurile majore pentru sănătatea angajatului (deces, invaliditate)

În partea a 2-a a acestui material va fi prezentată lista de cerințe generale formulate pentru o astfel de metodă.

---

[1] Aici trebuie subliniat faptul că în mod normal- personalul respectiv înțelege și cunoaște cel mai bine problemele instituției, inclusiv problemele legate de aspectele de securitate. Pe de altă parte- mai ales în cazul unităților de tip IMM este greu de crezut că respectiva unitate își poate permite existența unui cadru cu experiența necesară și studii superioare disponibil în mod special pentru o astfel de evaluare- deci evaluarea și sistemul de evaluare ar trebui să poată fi utilizate și de către persoane cu studii medii. În acest sens- soluția ideală ar fi să existe 2 nivele de analiză în urma evaluării- o analiză care să se concretizeze în rezultate imediate- care să poată fi făcută și pusă în practică de către specialiști cu nivel tehnic mediu și o soluție de analiză și planificare asistată pe termen mediu și lung- care să poată fi pusă în practică la un nivel mai avansat- eventual și cu participarea unei terțe-părți.