Câteva considerații referitoare la activitatea de instruire în domeniul SSM-1

Cum se făcea /cum se face instruirea în domeniul SSM în România

În august 1980, în prima mea zi de muncă am primit  o carte foarte groasă- cu un nume greu de înțeles pentru un proaspăt angajat ”Norme generale de protecția muncii” cu recomandarea să o citesc toată ziua, urmând ca la sfârșitul zilei să fiu evaluat din ce am învățat. Din păcate, și în anul 2013 instruirea în domeniu se face în România cam la fel cu anul 1980- când totuși existau mai multe resurse pentru domeniul SSM !

În cei 32 de ani de activitate n-am avut nici măcar 1 instruire de protecția muncii care să depășească caracterul de formal, de obligație bifată. 

Fie că-i spunem instruire, fie că-i spunem formare în domeniu, substratul activității este același- un proces educațional. Acest proces educațional este însă privit, de marea majoritate a managerilor și din păcate a ”formatorilor” drept o activitate extrem de simplă, facilă și care poate fi realizată de către oricine, în orice condiții, fără prea mult efort. Spre surprinderea mea am constatat că firme extrem de serioase cad în aceeași capcană. Un curs terminat în anul 2011 și certificat în Registrul Internațional al Auditorilor a readus aceleași materiale insipide, fără multe aplicații practice iar cele care existau- erau complet deplasate- referindu-se la o bază de sport. ”Păcatul” nu este doar al ”formatorilor” români dar din păcate este focalizat pe zona țării noastre. Pentru comparație, un workshop susținut în 2011 de către IOSH a relevat că instruirea în domeniul SSM poate fi extrem de interesantă și de atractivă- atunci când este făcută cu pricepere și interes pentru subiectul real- competențele formate de către studenți la sfârșitul cursului. 

Ce lipsește ?

În perioada 1996-2002 am fost la rândul meu formator în cadrul cursurilor pe care INCDPM le-a susținut la nivel național. Dacă în perioada 1996-2000 aceste cursuri au reprezentat un punct de atracție pentru extrem de mulți specialiști din județe, în perioada următoare interesul a scăzut în mod exponențial. Experiența proprie cât și feedback-ul solicitat pentru cursurile proprii studenților au relevat câteva aspecte  semnificative.

1. Domeniul de interes

În perioada de început a cursurilor, atunci când  acestea se desfășurau aproape în fiecare săptămână într-o altă locație, obiectivul cursurilor privea exclusiv aspecte de evaluare a riscurilor, așa zisa zonă de ”assessment” care reprezenta un factor cheie atât pentru personalul din fostele IPM-uri cât și pentru specialiștii din unitățile economice. Erau prezentate o metodă de evaluare a riscurilor și o metodă de audit a securității plus niște noțiuni introductive. Prin acel curs era satisfăcută o nevoie a cursanților și de asemenea se făcea legătura (la acel nivel- 1996-2000) cu activități similare din Uniunea Europeană. La un moment dat, pe lângă cursul de evaluare au apărut- fără să existe cerința necesară- o multitudine de alte cursuri, începând de la un curs de legislație și până la cursuri în care erau detaliați factorii de risc, etc. N-ar fi fost nimic rău în asta dacă ar fi fost lăsată o anumită concurență educațională, dar din păcate cursul de evaluare a fost pus la sfârșitul unei astfel de serii de cursuri. Atunci când ești obligat să faci minim alte 2 cursuri- penttru a obține un certificat de evaluator- investind în același timp o sumă destul de semnificativă- bineînțeles că nu mai ai  chiar așa de bine definit domeniul de interes. Mai mult, o astfel de solicitare leza experții în domeniu- care nu aveau nevoie de cursurile preliminare- în schimb dădea cale liberă unor persoane fără nici un fel de experiență care puteau să treacă extrem de ușor de primele 2 categorii de cursuri. Domeniul de interes real- evaluarea riscurilor- s-a pierdut în favoarea unor calificări cu nume foarte prețios dar lipsite efectiv de substanță. Dacă luăm la analizat o specialitate cum ar fi ”Coordonator de SSM” vom constata că ”

Coordonatorul in materie de sanatate si securitate in munca (studii medii sau superioare) se ocupa in principal cu 

- informarea despre factorii de proiectare si monitorizarea riscurilor,
- elaborarea si dezvoltarea Planului de securitate si sanatate si a Registrului de coordonare,
- revizuirea Planului cu fazele de constructie,
- stabilirea masurilor generale de securitate si sanatate aplicabile santierului,
- furnizarea de consiliere profesionala,
- organizarea si participarea la sedinte,
- prevenirea accidentelor de munca pe santier.[1]~

Deci, coordonatorul cel cu titulatură extrem de pompoasă are pe primul loc ”informarea”  și pe ultimul prevenirea accidentelor de muncă de pe șantier- ceea ce ne formează o anumită părere și despre elaboratorii acestor ”standarde ocupaționale” .Este evident că format la un curs de 80 de ore- unde elementul principal nu îl reprezintă certificarea competențelor dobândite cât actul formal că a urmat cele 80 de ore de curs- coordonatorul va furniza ”consiliere profesională” la același nivel. 

Într-un mod destul de ciudat, țări cu veche tradiție în domeniul SSM, cum ar fi Germania și Marea Britanie au aproximativ de două ori mai puține specializări ocupaționale în domeniul SSM. 

2. O politică logică și unitară la nivel național

Atunci când oricine poate pe baza unui dosar să obțină acreditare pentru a presta servicii de protecție a muncii deja ceva nu mai funcționează bine. Politica ”porților deschise” practicată într-o anumită perioadă de Ministerul Muncii și continuată până în prezent distruge orice fel de logică și mai ales etica preofesională atât de necesară acestui domeniu. La Politehnică  studenții  urmau în anii mici un curs mai mult sau mai puțin aprofundat de Rezistență- totuși nu primea nimeni dreptul de a proiecta clădiri sau instalații doar pe baza acestui curs- așa cum nu puteai să devii profesor de Rezistență fără o anumită construcție educațională dublată de experiență. La ora actuală , cu excepția unui număr extrem de limitat de firme, prestatorii de servicii - mai ales în ceea ce privește formarea profesională- ar trebui scoși de pe piață cât mai repede pentru securitatea noastră, a tuturor. Nu poți să ai cursuri de SSM și de desen artistic sau de dresaj canin- și în general n-ar trebui să ai  dreptul de a presta cursuri de SSM fără o cultură teoretică corespunzătoare dublată de o experiență suficientă în domeniu. Fără a intra prea mult în detalii, analiza programelor de formare pentru diversele cursuri certificate CNFPA și care acoperă meserii din COR este suficientă pentru a te apuca groaza. Un cursant- chiar cu cele mai bune intenții dar fără a fi lucrat în domeniu- urmează un astfel de curs acreditat de MM și CNFPA- după care intră într-o întreprindere cu un anumit specific- presupunându-se că va desfășura o activitate corespunzătoare în domeniu. ”Spoiala” de educație prinsă la astfel de pseudo-formatori este bazată în principal pe aspecte legislative- pe care cursantul le poate acoperi cu orice fel de bază de date, fără a necesita măcar 1 oră de curs- este complet lipsită de un caracter practic. Pentru comparație- cursurile susținute de către instituții solide- cum ar fi de exemplu HSL sau Lloyds au programate cel puțin 20 de ore de lucru interactiv (hands-on) precum și multe ore de formare adevărată. Interese de moment- care au condus la o calificare ”de dosar” împietează profund asupra unui nivel de securitate adecvat, la nivel național. Dacă cursantul nostru este un om de bun simț va depune eforturi individuale susținute pentru a-și forma competențele  într-un mod individual. Dacă nu, va copia de pe diverse forumuri instrucțiuni și evaluări cu speranța secretă că nu se va produce niciodată un eveniment neprevăzut. La ora actuală, Ministerul Muncii ar trebui să retragă de pe piață toate autorizațiile de formare date structurilor care nu au o bază extrem de solidă de cunoaștere și de resurse umane. Se poate aprecia că în România nu există mai mult de 10 astfel de structuri, incluzând structurile din subordinea Ministerului și Inspecției Muncii, SRAC-ul și TUV-urile. 

3. Resursele umane

În România au existat și există formatori de foarte bună calitate și ar fi  nedrept să nu menționăm câteva nume, cum ar fi dr. ing. Iorga Ionel, dr. ing. Pece Ștefan, dr. ing. Darabont Doru- din INCDPM, sau personalități provenite din Inspecție cum ar fi dr. ing. Păunescu din Timișoara, dr. ing. Mina Sava sau dr. ing. Albulescu- din Iași. Pe de altă parte, la ora actuală poți ajunge formator de SSM fără o minimă experiență- doar pe bază de dosar. Formatorii ”de dosar” constituie majoritatea nefericită a celor care susțin cursuri de SSM- fără să fi profesat niciodată în domeniu ! O politică extrem de nefericită dusă într-o anumită perioadă (începând din 1996) a scos din sistemul Autorității Competente personalul cu experiență în domeniu, practic Inspecția de Protecție a Muncii fiind decapitată în favoarea unor interese obscure. În acest mod s-a pieerdut aproape în totalitate o expertiză neprețuită- oamenii care cunoșteau în mod concret părțile tari și părțile slabe ale economiei românești în materie de securitate și sănătate fiind eliminați. O mare parte și-a găsit loc de muncă în afara domeniului SSM, expertiza dobândită pe parcursul anilor pierzându-se cu desăvârșire. 

4. Resursele de cunoaștere 

Dezastrul provocat de formatorii ”de dosare” își găsește concretizarea exact în lipsa unor cunoștințe de bun simț. Pentru a ilustra acest aspect, dăm următorul exemplu:

”Programa

1. Cadrul legislativ general referitor la securitate şi sănătate în muncă.
Criterii generale pentru evaluarea riscurilor.
Organizarea activităţii de prevenire.
Acţiuni în caz de urgenţă: planuri de urgenţă şi de evacuare, prim ajutor.
Elaborarea documentaţiilor necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie.
Evidenţe şi raportări în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Noţiuni generale de protecţia mediului.
Programul este autorizat de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, Autorizaţia nr. 000231 /2008 Conform prevederilor O.G. 129/2000 programul se finalizează cu examen şi obţinerea Certificatului de Absolvire însoţit de Suplimentul Descriptiv al competenţelor.” 

[2]. 

Cursul se adresează ”absolvenților cu studii superioare”  și este un curs de 120 de ore, destinat calificării de ”specialist în domeniul SSM”. Lectura programei este suficient de relevantă, baza acestui curs fiind constituită de ”cadrul legislativ general” și de ”elaborarea documentațiilor”. Se studiază ”criterii generale” pentru evaluarea riscurilor și se obține ”Suplimentul descriptiv al competențelor” pe care am fi extrem de curioși să-l vedem. Este evident că nu se poate discuta de cunoștințe în domeniul SSM, eventual și actualizate pentru a asigura o compatibilitate pe plan European, așa cum ar fi normal. 

[1] www.rubinian.com

[2] http://www.hseqcons.bizoo.ro/vanzare/1061271/Curs-Specialist-in-domeniul-SSM-120

[1]