joi, 21 iulie 2016

ACTUALIZAREA METODEI DE EVALUARE A CELOR 10 ELEMENTE- EVALUAREA DETALIATĂ A ELEMENTULUI 1


SCHEMA DESCRIPTIVĂ DE EVALUARE

LEGI APLICABILE
-Legea nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice si a gazelor naturale
-Ordinul nr. 38 din 20. 03. 2008 al preşedintelui ANRE
-Ordin 64/2014 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clientii finali
-Ordin 80/2013 pentru aprobarea Conditiilor generale asociate autorizatiei de infiintare si a Conditiilor generale asociate licentei pentru exploatarea comerciala a capacitatilor de producere a energiei electrice si, dupa caz, a energiei termice produse in cogenerare
-Ordin   Nr. 4 din 9 martie 2007 pentru aprobarea Normei tehnice privind delimitarea zonelor de protectie si de siguranta aferente capacitatilor energetice - revizia I
-Ordin nr. 58/2004 al Ministerului Economiei şi Comerţului pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu   gaze naturale;
-Ordin nr. 196/2006 al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind aprobarea Normelor şi prescripţiilor tehnice actualizate, specifice zonelor de protecţie şi zonelor de siguranţă aferente Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului;
-Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
-
STANDARDE RELEVANTE
-V.D.E. 0.103/1.61. Leitsätze de Bemessung von Starkstromanlagen auf mechanische und
termische Kurzschlussfestigkeit.
-C.E.I. Calcul du courant admissible dans Ies cables en regime permanent (facteur de charge
100%). Recomandation de la Commision Electrotechnique Internationale (C.E.I.), Publication
287, 1969, Bureau de la C.E.I., Geneve.
-Comission Electrotechnque International. Calcul de courent admissible dans la cablu en regim
permanent (facteur de charge 100%). Suisse, Geneve 1969 avec modification No. 1 avril 1971,
modification No. 2 avril 1972.
-NORMATIV PENTRU PROIECTAREA Şl EXECUTAREA REŢELELOR DE CABLURI ELECTRICE NTE 007/08/00
Documente ieșite din uz
-Norme specifice de securitate a muncii pentru fabricarea, stocarea, transportul si utilizarea oxigenului si azotului
-Norme de securitate a muncii privind montarea, exploatarea si intretinerea transportoarelor cu banda
-Norme de securitate a muncii pentru alimentari cu apa a localitatilor si pentru nevoi tehnologice (captare, transport si distributie)
-Norme specifice de securitate a muncii pentru activitatea de producere a aerului comprimat
-NSPM 65 pentru transportul si distributia energiei electrice
-Norme specifice de securitate a muncii la utilizarea energiei electrice in medii normale

GHIDURI ȘI LUCRĂRI CONEXE
-Siemens Memoratorul inginerului electrician. Traducere din limba germană cu adaptări la
condiţiile din România. Editura Tehnică, Bucureşti, 1975.
-Bercovici, M., Arie, A. A., Poeată, Al. Reţele Electrice. Calculul electric. Bucureşti, Editura
Tehnică. 1974.
-Iacobescu, Gh. ş.a. Reţele electrice. Probleme. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975
-Sufrim, M., Iszák, E., Dabija, D. – Protecţia împotriva incendiilor în gospodăriile de cabluri din
întreprinderile industriale. Editura tehnică, Bucureşti, 1984;
-Pietrăreanu, E. Agenda electricianului. Bucureşti, Editura Tehnica, 1986.

  
DETALIEREA COMPONENTELOR

Componentele elementului 1 precum și metodologia de evaluare sunt detaliate în următorul tabel.

Nr. crt.
Componentă
Explicații-Metodologie de evaluare
1.
Nivelul de securitate asigurat surselor de alimentare
Se referă la sursele de alimentare externă care asigură alimentările unității economice evaluate, fie că acestea sunt conducte sau rețele de transport sau generatoare aflate în exteriorul/interiorul unității. Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.
2
Starea securității alimentărilor- cabluri electrice, țevi,transformatoare de intrare,  etc.

Componenta urmărește starea reală a alimentărilor unității economice- considerate din punct de vedere al asigurării securității și sănătății în muncă. Evaluatorii trebuie să urmărească cabluri, conducte, racorduri, unități de transformare- în măsura în care acest lucru este posibil într-un astfel de audit. Trebuie verificate înregistrările (istoricul) pentru ultimii 2-5 ani. Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.Referitor la factorul uman se punctează aici cunoașterea zonelor de alimentare de către personalul cu atribuții în acest sens, verificarea și controlul periodic și eficient precum și comunicarea rapidă a eventualelor probleme. În ceea ce privește utilajele- se presupune existența unor utilaje specializate și care să asigure securitatea deplină pentru operații de reparare/înlocuire în cazul în care această acțiune nu este efectuată de terți (se va corela și cu componenta mentenanță). În ceea ce privește criteriul referitor la organizare- acesta va fi punctat luându-se în considerare existența și actualizarea unor documente și  înregistrări scrise referitoare la procedurile de evidență și control a respectivelor stări coroborate cu implementarea acestor proceduri. Pentru acest caz- dacă costurile de înlocuire a diverselor componente de alimentare sunt mari comparativ cu alte alimentări similare – evaluarea acestui criteriu coboară înspre valoarea 1.
3
Calitatea curentă asigurată alimentării pentru funcțiile principale

Această componentă urmărește calitatea asigurată alimentărilor- începând de la alimentarea cu energie electrică și până la ultima alimentare specifică proceselor tehnologice din unitate. Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.
4
Proceduri de alimentare

Pentru notarea acestei componente se presupune că există proceduri specifice de securitate scrise pentru alimentare- sau componente de securitate în cadrul unor proceduri de bună practică specifice alimentării- scrise. Dacă astfel de proceduri  există dar nu sunt documentate introduceți valoarea 2 pentru toate criteriile- dacă procedurile nu există- valoarea 1. Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.
5
Mentenanța și controlul alimentărilor

Componenta de mentenanță se ocupă de aspectele specifice mentenanței alimentărilor unității economice. Dacă o astfel de mentenanță nu există sau nu este documentată separat- introduceți valoarea 2 la toate criteriile- în afară de cazul în care este asigurată de un serviciu extern. La criteriul referitor la costuri introduceți valoarea 4-5 dacă costurile acestui tip de mentenanță se încadrează în costurile uzuale de mentenanță ale unității economice. Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.
6
Prevenirea riscurilor de electrocutare

Componenta ia în considerare riscurile de electrocutare care pot apărea și pentru alte alimentări decât cele electrice directe. În plus, existența unor circuite electrice deschise care pot da naștere unor scântei pot crește riscurile de incendiu/explozii. Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.
7
Prevenirea riscurilor de incendiu și explozie

Componenta se referă la prevenirea riscurilor de incendiu/explozie în ceea ce privește etapa de alimentare. Astfel de incidente au loc destul de frecvent acolo unde capacitatea de alimentare nu este coordonată cu cea de preluare a alimentării, unde piesele de legătură sunt din materiale necorespunzătoare sau nu sunt bine fixate și unde există posibilitatea combinării unor alimentări plus a diverse declanșatoare din mediul înconjurător (de exemplu un foc deschis în apropierea unei zone de alimentare cu combustibil). Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.
8
Asigurarea alimentărilor de urgență

Componenta consideră alimentările de urgență necesare pentru a asigura funcțiile principale ale întreprinderii. Atunci când aceste alimentări susțin componente de mare risc – cum ar fi diverse reactoare sau instalații din industriile de proces- sau instalații din cele cunoscute sub denumirea de ”la foc continuu”- alimentările de urgență reprezintă o problemă extrem de importantă în cazul căderii uneia sau mai multor alimentări principale. Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.
9
Asigurarea dezvoltărilor viitoare /alimentării adiționale

Componenta ia în considerare atât posibilitatea necesității unor alimentări adiționale (prin adăugarea de noi utilaje la lanțul de producție existent) cât și posibilitatea unor dezvoltări ulterioare prin modificarea radicală sau adăugarea unor lanțuri de producție.
Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.
10
Protecția mediului

Această componentă se referă în mod strict la protecția mediului, incluzând aici atât mediul de muncă specific unității evaluate cât și mediul înconjurător unității și care depinde de unitate.
Pentru criteriul istoric- 5 se dă în condițiile în care nu există un istoric al evenimentelor neprevăzute legate de această componentă (perturbări ale procesului de producție, timpi morți, pierderi, avarii, incidente, accidente) iar 1 pentru existența unui număr semnificativ de astfel de evenimente legate de această componentă.


luni, 18 iulie 2016

HAZARDS XXVI

 Între  24-26 Mai s-a desfășurat la Edinburgh  simpozionul  Hazards XXVI organizat de către IChemE.
INCDPM a prezentat comunicarea ”JOHN THE EMPLOYEE- RESEARCH AND DEVELOPMENT REGARDING A SAFETY AND OCCUPATIONAL HEALTH AVATAR AS AN I.T. COMPANION FOR EMPLOYEES IN AN OPTIMAL SAFETY CULTURE”  - selectată ca și prezentare orală și care a fost susținută în ziua de 25 Mai 2016 în cadrul sesiunii ”Knowledge & comptence Education, training and communication”.Un link către prezentarea  făcută poate fi găsit aici. John the employee
În cadrul conferinței s-a desfășurat și o expoziție cu materiale de securitate la care au participat firme din Marea Britanie.
Câteva imagini de la conferință sunt date în continuare.












sâmbătă, 16 iulie 2016

ACTUALIZAREA METODEI DE EVALUARE A CELOR 10 ELEMENTE-APLICAREA EVALUĂRII DE TIP MARGARETĂ



Evaluarea de tip margaretă este o evaluare multi-criterială pe elementul de analiză. Folosind structurile de check-list-uri dezvoltate:
-se identifică riscurile;
-se prioritiezează riscurile;
-se clasifică riscurile;

Față de modalitatea de evaluare propusă de metoda celor 10 elemente evaluarea de tip margaretă permite:

-o evaluare mai exhaustivă la nivel de element;

-prioritizarea mai bună a riscurilor;

-stabilirea unor criterii personalizate de clasificare și clasificarea folosind acele criterii.

-legătura cu partea financiară- foarte importantă pentru alocarea de resurse de către management;

În momentul în care putem lega componenta financiară de riscurile ocupaționale- se produce o schimbare de paradigmă. Din punct de vedere al managerului de SSM dar și al managementului unității unde se face evaluarea- structura acestei activități va avea următoarea formă.

Figura 1. Noua paradigmă de evaluare

Se poate vedea că analiza riscului aici constituie doar o părticică din total. Pentru management- care uneori (în cazul întreprinderilor mari) poate fi izolat de zonele de lucru- ceea ce contează e să aibă o evaluare a ”costului” unui anumit risc. Atunci când respectivul cost este acceptabil- managerul va investi în mitigarea/prevenirea riscului. Când costurile depășesc un anumit prag ”psihologic” și când riscul nu este nici major și nici iminent (de exemplu înlocuirea mobilierului metalic din scție cu un mobilier cu muchii rotunjite. În mod frecvent lucrătorii se lovesc de respectivul mobilier- dar sunt incidente și nu accidente- iar costurile înlocuirii mobilierului sunt suficient de mari ca să nu fie luate în considerare) atunci managementul va temporiza sau va evita decizia alocării de resurse.
Tot managementul preferă un ”portofoliu” de soluții – unei soluții individuale și aplicabile doar o singură dată. În acest mod el poate generaliza aceste soluții din portofoliu prin proceduri de bune practici.
Finalmente- investiția făcută trebuie optimizată- deci din portofoliul de soluții aleasă cea mai bună soluție care să rămână acolo.
Cele 5 ”petale” ale margaretei în cazul metodei celor 5 elemente pot fi considerate:
1. Istoricul elementului evaluat- de exemplu intrările de alimentare pentru combinatul chimic X. Dacă nu s-au înregistrat niciodată evenimente- valoarea este 5. Dacă s-au înregistrat evenimente nesemnificative (de exemplu îndoirea unei apărători la intrarea în canalul de alimentare)- 4. Dacă s-au înregistrat evenimente soldate cu pierderi materiale- 3. Evenimente care s-au transformat în incidente- 2. Evenimente soldate cu accidente de muncă-1.
2.Factorul uman. Ne referim aici doar la lucrătorii care au legături directe cu elementul evaluat. În cazul acestui exemplu- considerăm personalul care deservește respectivele intrări.Dacă personalul este perfect instruit, nu manifestă comportamente periculoase și nu s-au înregistrat incidente- 5. Dacă personalul este corespunzător instruit, nu manifestă comportamente periculoase și nu s-au înregistrat incidente -4. Dacă personalul are o instruire acceptabilă (minimală ca să-l mențină în securitate), nu manifestă comportamente periculoase și nu s-au înregistrat incidente- 3. Dacă personalul manifestă comportament periculos și nu s-au înregistrat incidente- 2.Dacă s-au înregistrat incidente sau accidente de muncă-1.
3.Utilaje specifice care permit operarea elementului evaluat-ne referim aici atât la utilajele și instrumentarul cu care se lucrează direct cât și la cele folosite pentru întreținere.Se notează cu 5 utilaje în perfectă stare de funcționare- și se merge descrescător până la 1- utilaje funcționale dar fără securitate.
4. Organizare- la notare se pleacă de la o organizare ideală- notată cu 5 și se merge până la o organizare formală sau chiar inexistentă- notată cu 1..
5. Costuri- dacă costurile permit ca investiția (în mitigarea/eliminarea riscului) să fie făcute acum- valoarea e 5. Dacă sunt exagerat de mari- valoarea e 1.
Margareta de evaluare este prezentată în figura următoare.

Figura 2.Margareta generică de evaluare

Un exemplu este dat în continuare.

Figura 3.Exemplu de evaluare folosind margareta.

Folosirea sistemului de evaluare prezentat mai sus permite și studiul anumitor evoluții- așa cum se poate vedea și din figura următoare- unde alimentările de la o firmă sunt analizate comparativ cu asigurarea securității produsului/serviciului finit.

Figura 4.Analiza comparativă

Pentru fiecare petală a margaretei poate fi luat în considerare un coeficient de incertitudine- coeficient care permite evaluatorului să fie cât mai obiectiv. Acest coeficient este prezentat în tabelul următor.

Tabel 1.Coeficienți de incertitudine
Criteriu
Valori coeficient incertitudine
Observații
1. Istoric
0.5...1
0.5- istoricul nu există (firmă înființată de mai puțin de 6 luni) sau există un istoric neconcludent
2.Factor uman
0.5...1
0.5 atunci când evaluatorul nu a avut posibilitatea să urmărească documentele referitoare la pregătirea și capabilitățile factorului uman sau când n-a avut posibilitatea să urmărească și să intervieveze lucrătorii.
3. Utilaje specifice
0.5...1
0.5 atunci când nu există date despre utilajele respective, când au fost instalate, mentenanțele făcute- sau când evaluatorul nu este specialist în zona pentru care au fost construite utilajele (de exemplu un inginer de proces evaluează utilaje agricole)
4.Organizare
0.5...1
0.5 atunci când evaluatorul nu are suficiente date despre funcționarea sistemului de management (în special cel de management al SSM) la nivelul instituției
5. Costuri
0.5...1
0.5 când nu se dispune de date exacte despre costul unei anumite intervenții sau a unui anumit dispozitiv necesar pentru mitigarea/eliminarea riscurilor.

Pentru această metodă s-a dezvoltat un software- o parte din elementele cele mai interesante sunt prezentate în continuare.


Figura 5.Ecranul principal de introducere a datelor


Figura 6.Evaluarea globală pe cele 10 elemente – în mod grafic



Figura 7.Evaluarea după criteriul ”Istoric”- în mod grafic