CÂTEVA ELEMENTE DEFINITORII PENTRU STRATEGIA DE CERCETARE ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ ÎN PERIOADA 2015-2020 - 1

Ideile conținute în acest material aparțin autorului și nu reprezintă în acest moment poziția INCDPM ”Alexandru Darabont”

I. Necesitatea cercetării

Re-așezarea economiei românești- dintr-o economie rigid planificată în perioada comunistă, într-o economie de tranziție și spre economia bazată pe o piață liberă și competitivă definește trăsături specifice- care acționează în mod direct cât și într-un mod indirect asupra forței de muncă și implicit asupra securității și sănătății în muncă (SSM). Dacă în perioada comunistă și în economia  centralizată – autoritatea națională abilitată- respectiv Departamentul Protecției Muncii- avea o imagine de ansamblu destul de bine pusă la punct asupra stării protecției muncii din România- putând să și intervină în mod direct- în ziua de azi există doar frânturi din respectiva imagine. În momentul în care unitățile economice din România nu mai sunt obligate să raporteze starea SSM din unitatea proprie- posibilitatea realizării unei astfel de imagini scade într-un mod destul de drastic. Munca la negru- atât cât mai există în economie- contribuie și ea la absența unei astfel de imagini.

Față de sistemul statistic existent înainte de 1989- unde existau 3 surse de raportare – actualmente datele statistice transmise (care depind de bunăvoința managementului firmelor cât și de activitățile Inspecției Muncii din teritoriu)  și raportate nu mai  oferă decât valoarea proprie- fără existența unei corelări cu cauzele evenimentelor neprevăzute raportate sau cu starea de fapt a SSM. Existența și funcționarea unui sistem de raportare voluntar și coerent este deocamdată doar o idee. O scurtă căutare pe Internet arată faptul că rapoartele referitoare la SSM la nivelul unei unități economice sunt bazate mai puțin pe realitate cât pe un sistem de copy/paste- in care responsabilii de SSM din diversele unități  solicită materiale din unități similare- pentru a fi acoperiți de documente- chiar dacă aceste documente nu mai reprezintă de mult realitatea.

În condițiile în care implicarea statului în economie se va reduce și mai mult- iar pe de altă parte atenția față de condițiile de muncă și evenimentele neprevăzute la locul de muncă trebuie să fie una din prioritățile oricărui Minister al Muncii din toate țările civilizate- cercetarea poate suplini- măcar într-o anumită proporție funcțiile de predicție, validare și control asigurate înainte de către aparatul guvernamental.

Trebuie înțeles faptul că această cercetare- concretizată prin Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Protecția Muncii ”Alexandru Darabont” reprezintă un instrument funcțional, operațional și specific domeniului de activitate al Ministerului Muncii, Familiei ,Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România. Acest instrument trebuie întreținut- de aceea trebuie găsită o modalitate prin care să i se asigure o finanțare normală de la buget- după evaluarea performanțelor individuale în cercetare  și asigurarea unei calități similare cu a instituțiilor din țările dezvoltate din UE- și mai ales folosit- astfel încât toate deciziile referitoare la asigurarea condițiilor de muncă, reducerea pierderilor în muncă și asigurarea securității și sănătății personalului din economia română să se bazeze pe cercetări ale INCDPM ”Alexandru Darabont”.

De asemenea INCDPM ”Alexandru Darabont” trebuie să servească și drept rampă de lansare pentru tot ce reprezintă educație și formare în domeniul SSM din România. Actualul sistem este totalmente deficitar- existând posibilitatea obținerii unu titlu de expert pe baza unui curs audiat (curs a cărui calitate este și ea deficitară- pentru că de obicei lectorii n-au nici experiență și nici activitate în domeniu- ci doar alt curs) și a unui dosar. Acest sistem trebuie să se schimbe radical în sensul în care fiecare expert certificat trebuie să aibă o activitate concretă- care să justifice respectiva certificare- activitate care trebuie să se materializeze inițial într-un proiect individual- apoi într-un stagiu de practică sub coordonarea unui mentor și finalmente într-un proiect individual complex- cu implementare practică – pe baza căruia să obțină respectivul certificat. Toată această activitate ar trebui coordonată de către INCDPM- care este la rândul său coordonat de către Ministerul Educației și Cercetării.

II. Lărgirea domeniului de cercetare

Cercetarea specifică din România- în perioada  de dinainte și de după 1989- a fost orientată întâi către ”protecția muncii” noțiune generică cu o anumită doză de ridicol provenit din perioada comunistă (de ce trebuie munca protejată- și de cine ?) – și începând dintr-o anumită perioadă de după 1989- către securitate și sănătate în muncă. La un moment dat, un anumit document programatic preciza că ”protecția muncii” se ocupă doar de factorul uman- ceea ce a reprezentat o limitare voită a domeniului.

În acest moment INCDPM precum și instituția omoloagă din Petroșani asigură într-o anumită măsură componenta de securitate- în timp ce componenta de sănătate ar trebui asigurată de către Institutul Național de Sănătate Publică. Menționăm faptul că la această oră cele 2 instituții nu sunt coordonate- neexistând raportări de interes cu privire la bolile profesionale- care împărtățesc cauze comune cu accidentele de muncă- ceea ce conduce în cel mai bun caz la o activitate dezorganizată în domeniul SSM.

Ținând seama de acest aspect- pentru realizarea unei coordonări optime și pentru atingerea obiectivului de Sănătate și Securitate în Muncă- componenta din cadrul INSP ar trebui să treacă în cadrul INCDPM sau INCDPM ar trebui să devină un institut inter-ministerial- care să fie coordonat și de către Ministerul Sănătății- acest lucru fiind necesar în condițiile în care bolile profesionale sunt mai numeroase și cu potențial de risc mai mare decât accidentele de muncă.

O altă problemă care ar trebui rezolvată tot la un nivel superior de decizie o reprezintă problematica accidentelor majore de muncă. Accidente cum a fost cel de la Mihăilești intră în acest moment în domeniul de cercetare și prevenire al ISU- un actor care cel puțin până la acest moment nu dispune de pregătirea necesară pentru activitățile de cercetare și prevenire și dispune de competențe parțiale în domeniul activităților de salvare și mitigare (caz dovedit de activitatea curentă). Atâta vreme cât cercetarea în domeniul riscurilor (și accidentelor) majore nu va fi preluată de către Ministerul Muncii și INCDPM- o  anumită componentă a SSM va fi gestionată într-un mod diferit- cu consecințe posibil nefericite. În acest sens ISU ar trebui măcar să-și organizeze o colaborare constantă cu INCDPM- solicitând suportul unei cercetări specifice care să ofere un volum de cunoștințe necesare referitoare măcar la problematica substanțelor și produșilor și la pericolele prezentate de către acestea.

Lărgirea domeniului de cercetare trebuie să se facă  de asemenea prin includerea problematicii pierderilor în cercetarea INCDPM. Este cunoscut faptul că majoritatea unităților economice nu au accidente de muncă raportabile în schimb toate unitățile economice suferă de pierderi datorate desfășurării necorespunzătoare a activității. Noțiunea de ”control al pierderilor” (loss control în limba engleză) există în vocabularul curent în domeniul SSM din statele dezvoltate încă din anii 80. Dezvoltarea și implementarea corespunzătoare a cercetării cu profil de SSM conduce la reducerea substanțială a acestor pierderi și la beneficii economice vizibile. State cum ar fi Germania organizează frecvent programe de cercetare de tip ”Return on Prevention” care urmăresc să evidențieze rezultatele economice directe și indirecte ale prevenirii evenimentelor neprevăzute la locul de muncă.

Un alt  pas important în lărgirea domeniului de cercetare  trebuie să includă și cercetarea referitoare la condițiile de muncă. Chiar dacă nu au loc accidente și nici incidente la nivelul unei unități economice- nu înseamnă că în acea unitate condițiile de muncă sunt perfecte. Deși poate avea o anumită rezonanță populistă- asigurarea unor condiții de muncă decente este necesară pentru orice fel de țară care urmărește să-și protejeze forța de muncă.

În acest sens, o colaborare tripartită- cu cei 2 mari actori – Ministerul Muncii și organizațiile sindicale- se impune- cât și definirea unor teme de cercetare- și finanțarea lor de la buget. În foarte multe cazuri condițiile de muncă sunt ”ocultate” în favoarea unor salarii ceva mai mari- practică cu consecințe economice și sociale totalmente nefavorabile.

III- Stratificarea cercetării de SSM

Orientarea cercetării de SSM trebuie să se facă- așa cum am mai arătat în acest material- ținând seama de faptul că piața economică este extrem de largă, că actorii din această piață (respectiv unitățile economice) nu colaborează în stilul comunist  ci solicită reguli noi de colaborare- care să țină seama de interesele economice ale respectivului actor și ale colegilor săi de pe piață (în acest sens închiderea unor unități cu performanțe minime și medii în domeniul SSM ar determina probleme sociale grave- fiind necesară nu pedepsirea respectivelor unități ci dezvoltarea nucleelor de SSM la dimensiunile necesare) .

În acest sens, propunem următoarea stratificare a cercetării specifice de SSM:

III.I- Cercetări cu caracter fundamental. În mod normal – o astfel de cercetare trebuie să existe cel puțin anual – cercetare care să urmărească tendințele accidentogene în economia României pe parcursul anului trecut. Ceea ce realizează Inspecția Muncii este o mică parte dintr-o astfel de cercetare- care ar fi normal să urmărească și la nivelul teritoriului cele mai importante tendințe accidentogene și să includă și aspecte referitoare la pierderi și la condițiile de muncă. INCDPM a realizat până în anul 1992 un astfel de studiu sintetic- și ar fi normal să se revină la acest studiu- a cărui beneficar să fie Ministerul Muncii- și care să fie făcut public  anual. Respectivul studiu ar putea fi corelat cu unul similar referitor la bolile ocupaționale- oferind astfel imaginea reală a SSM- imagine necesară inclusiv pentru opinia publică dar și pentru dezvoltarea economiei românești. Studii adiacente- referitoare de exemplu la condițiile de muncă și evenimentele neprevăzute pentru persoanele tinere- proaspăt angajate- sau pentru angajații în vârstă- intră tot la capitolul studii  și cercetări fundamentale. De asemenea ar trebui urmărite tot aici aspecte cum ar fi definirea unor modele de accident, psihologia accidentului de muncă, contextul producerii unor accidente, etc.

Tot în cadrul unor astfel de cercetări fundamentale se impune realizarea unui studiu exhaustiv- referitor la solicitările individuale și condițiile de muncă pentru muncitorii români imigranți. Ținând seama de faptul că munca în trăinătate a devenit deja un reper pe piața de muncă- rezultă foarte clar necesitatea ca un lucrător din România care merge să lucreze în străinătate să aibă măcar o minimă informare cu privire la problematica SSM din țările unde va merge să lucreze- acest studiu putându-se continua cu o serie de cursuri de formare- inclusiv pentru experți români care să colaboree cu diversele state primitoare.

III.II. Cercetare aplicativă orientată. În contextul preluării finanțării INCDPM parțial sau total la bugetul de stat este normal ca INCDPM să urmeze exemplul unor instituții similare- cum ar fi BGIA din Germania- asigurând servicii de cercetare pentru probleme punctuale. În acest sens unitățile economice ar trebui să definească astfel de probleme (de exemplu sisteme de protecție pentru utilaje specifice din industria mobilei sau sisteme de management a riscurilor la bucătării de cantină și restaurant) – teme pe care să le rezolve INCDPM.

III.III. Cercetarea desfășurată în cadrul proiectelor câștigate în competiții naționale și internaționale. Pe lângă cele 2 categorii de cercetări prezentate înainte- o dimensiune prospectivă a cercetării de SSM ar trebui bazată pe diversele competiții- cum ar fi programul Parteneriate sau Horizon 2020- în care să se propună și să se urmărească idei noi- cum ar fi de exemplu  îmbunătățirea vieții active la locurile de muncă sau condițiile de muncă în perspectiva economiei bazate pe cunoaștere, etc.

III.IV. Cercetarea solicitată direct de agenții economici. Trebuie înțeles- la cel mai înalt nivel- faptul că instituțiile de cercetare și în particular institutele naționale nu sunt buticuri care vând chiloți, semințe și alte astfel de articole- ca să obțină un profit direct și imediat. De asemenea trebuie înțeles faptul că cercetarea solicitată de întreprinderi sau cea care se va desfășura la nivelul întreprinderilor vor fi aspecte fiabile peste 20-30 de ani în cel mai bun caz. În aceste condiții nimeni nu trebuie să se aștepte ca un institut de cercetare națională- specializat pe un anumit domeniu- să se poată autofinanța în viitorul apropiat. Fără a refuza solicitările primite de la agenții economici- atât INCDPM cât și celelalte institute naționale ar trebui să facă lobby-ul necesar pentru ca acești agenți să aibă anumite câștiguri directe (cum ar fi reducerea impozitului ) dacă solicită cercetare de la instituții de stat.