MODELUL LUCRĂTORULUI ACCIDENTABIL-1

Dacă modelele accidentogene sunt relativ bine standardizate- în cele 2 mari categorii ”modelul schweitzer” și  ”modelul papion” , modelarea lucrătorului care poate ajunge să fie victima unui accident de muncă este mai puțin întâlnită. Trebuie să ținem seama însă de faptul că peste 75% din accidentele de muncă au drept cauză primară factorul uman și că un lucrător pregătit și activ într-un mod corespunzător (se vorbește destul de mult despre ”safe behavior” în documentația existentă) poate constitui diferența între o unitate  economică cu multe accidente și una sigură.

În continuare va fi prezentat un model- dezvoltat pe baza experienței existente în domeniu pe plan internațional și bazat pe un sistem de estimare denumit Capability Maturity Model (CMM) – o traducere aproximativă fiind Modelul de Maturitate a Capabilităților. Acest model spune că o calitate corespunzătoare a activității desfășurate la locul de muncă (incluzând și aspectele de securitate) va fi obținută pe măsura ”maturizării” capabilităților care definesc respectivul loc de muncă. 

Acest model ia în considerare doar ceea ce ține în mod strict de lucrător și de colegii/managerii acestuia la locul de muncă.

Pentru a înțelege modelul lucrătorului accidentabil trebuie să avem imaginea unui model al activității normale în comparație cu un model al activității accidentogene. Precizăm că aceste modele au rezultat din experiența practică documentată și de materialele informative existente.

Figura 1  prezintă cele 2 variante.

Figura  1 Ciclu  de activitate normal vs. ciclu accidentogen

În cadrul acestui model discutăm despre niște pași ai activității – pași care sunt relevanți pentru obiectivul nostru. Acești pași apar în timp- pe parcursul unei singure zile sau pe parcursul unei perioade mai lungi de timp. Pe de altă parte respectivii pași sunt ușor identificabili- fie prin observare directă- în cazul ciclului accidentogen mai ales- fie prin observare și  interacțiune cu lucrătorul (în cazul activității normale).

Un lucrător- chiar și în cazul unei activități normale- reprezintă un sistem finit- care poate fi menținut o perioadă mai lungă sau mai scurtă- depinzând de calitățile proprii și de profilul activității- prin aport energetic și informațional exterior. Fiind un sistem finit totuși- la un moment dat- el este mai expus și poate contacta o boală profesională. Există teorii care susțin chiar că orice lucrător va fi lovit de o astfel de boală la un anumit moment al carierei sale- numai că respectivele afecțiuni nu sunt (încă) recunoscute.  

Și în ciclul normal de activitate și în cel accidentogen- la un moment dat- există mici abateri (neobservabile) de la activitate. De exemplu:  Lucrătorul își schimbă centrul de greutate de pe un picior pe celălalt. Mărește ritmul pentru anumite componente ale activității dar îl încetinește pentru altele, etc.Toate aceste abateri pot fi considerate neobservabile pentru că nu afectează imaginea de ansamblu a lucrătorului. Lucrătorii cu experiență chiar își dezvoltă anumite euristici care le permit- pe baza unor astfel de abateri- să-și optimizeze activitatea zilnică.

În ciclul accidentogen vom constata ca pas următor abateri observabile- dar care nu afectează sau nu afectează semnificativ procesul tehnologic. De exemplu: Lucrătorul pierde timp încercând să înțeleagă niște instrucțiuni scrise, își scapă  un instrument pe jos și se apleacă să-l ia, nu reușește să fixeze din prima niște parametrii de prelucrare a mașinii la care lucrează așa că se oprește și re-programează- repornind ulterior, etc.

Continuând cu ciclul accidentogen- abateri observabile și care afectează procesul tehnologic- vom întâlni stări (sau situații) pre-accident sau care conduc la pierderi economice și avarii. De exemplu: Lucrătorul evită la limită prinderea într-o muchie (tăietoare) care ar fi putut să-i producă o rană. Lucrătorul pierde timp prețios (și nu-și îndeplinește norma zilnică sau și-o îndeplinește cu rebuturi și scrap work inacceptabil). Lucrătorul nu fixează cum trebuie piesa în mandrina mașinii de prelucrat, aceasta scapă și sparge un geam sau perforează un perete de rigips, etc.

În sfârșit, pasul final din acest ciclu este incidentul/accidentul de muncă. Acesta nu se va produce neapărat în aceeași zi- dar dacă pașii comportamentali sunt identificați pe o perioadă mai lungă- accidentul se va produce sigur.

Modelul lucrătorului accidentabil  îl reprezintă pe executantul activităților prezentate în modelul anterior. Au fost definite niște componente observabile care permit/sau nu lucrătorului accidentabil să-și desfășoare activitatea în bune condiții.

Figura 2 prezintă acest model- așa cum a rezultat el din dezvoltarea euristicilor  existente.

Figura 2 Modelul  lucrătorului accidentabil.

În activitatea sa lucrătorul accidentabil se poate baza pe:

-abilitățile fizice și psihice individuale;

-instruirea însușită ;

-interesul personal pentru activitatea pe care o desfășoară cât și pentru menținerea într-o stare de securitate- atât pe plan individual cât și în echipă;

-experiența accidentogenă;

-colaborarea cu colegii de la locul de muncă, fie că execută activitățile individual, fie în echipă.