MODELUL LUCRĂTORULUI ACCIDENTABIL-2

Modelul introduce o serie de coeficienți de maturitate- armonizați ținând cont de CMM (Capability Maturity Model).
Cmi- Coeficientul de maturitate care descrie capabilitățile legate de educația primită/implementată de către lucrător. Un lucrător cu Cmi=5 înseamnă că este pregătit în mod ideal pentru activitatea pe care o desfășoară și pentru alte activități pe care poate să le desfășoare într-un interval previzibil de timp- pentru a-și asigura securitatea proprie cât și securitatea echipei din care face parte.
Cms- Coeficientul de maturitate pentru supervizare- descrie calitatea supervizării asigurate pentru a se evita evenimentele neprevăzute în procesul de muncă.
Cmm- Coeficientul de maturitate pentru motivație și interes personal- reprezintă efectul motivațional (sau nu) asigurat de management lucrătorului accidentabil- astfel încât el să fie interesat de securitate în activitatea desfășurată și motivat să nu prezinte un comportament riscant.
Cmea- Coeficientul de maturitate pentru experiența accidentogenă . Există teorii implementate în statele occidentale dezvoltate referitoare la predispoziția față de accident a unor lucrători. Cmea ia în considerare și acest aspect dar și experiența căpătată de lucrător din incidente/accidente de muncă la care a asistat. Un lucrător debutant va avea Cmea=1 , un lucrător care se află în locul de muncă cu o experiență de peste 10 ani și n-a înregistrat nici un fel de incident/accident va avea Cmea=5
Cmab- coeficientul de maturitate pentru abilitățile respectivului lucrător- raportate la activitățile pe care le are de îndeplinit. Acest coeficient include starea de sănătate a respectivului lucrător precum și abilitățile individuale care nu sunt dezvoltabile prin educație- în primul rând abilitățile fizice.
Modelul are ca output- apariția unui eveniment neprevăzut- care să afecteze lucrătorul – în cazul în care coeficientul de maturitate al lucrătorului este cuprins între 1 și 3 și desfășurarea activității în condiții de siguranță- în cazul în care acest coeficient e egal sau mai mare cu 4.
Un eveniment neprevăzut nu înseamnă neapărat un accident de muncă. Poate fi vorba despre situații pre-accidentogene- cum ar fi faptul că dintr-o manipulare manuală necorespunzătoare o greutate cade în apropierea lucrătorului, un incident sau un accident de muncă. Accidentul propriu-zis nu poate fi 100% predictibil- dar situațiile cu potențial accidentogen major- da.

Sunt urmărite următoarele aspecte- care pot fi cuantificate folosind scala CMM:

a. Instruirea lucrătorului- orice fel de lucrător se presupune că are o pregătire generală- care îi permite să scrie, să citească , să înțeleagă niște instrucțiuni, o pregătire tehnică (minimală) de specialitate- care îi permite să înțeleagă un proces de muncă și locul său în acest proces și să manipuleze instrumentarul necesar, o peregătire generală de securitate și una specifică pentru riscurile la care este supus. Problema legată de riscuri are următoarele componente, prezentate în figură.
-Instruirea generală;
-Instruirea tehnică specifică;
-Instruirea generală în domeniul protecției muncii;
-Instruirea specifică ținând cont de riscurile identificate;


Figura 1. Etapele instruirii lucrătorului accidentabil

Pentru ultima din specificațiile instrucționale- avem un șir de pași prezentat în figură.


Figura 2. Instruirea specifică conform riscurilor de la locul de muncă

Lucrătorii trebuie întâi informați. Legea presupune că după faza de informare ar putea exista lucrători care să ceară schimbarea locului de muncă sau să refuze intrarea într-un loc de muncă cu riscurile identificate. Trebuie să subliniem faptul că în ciuda tuturor altor păreri nu pot fi identificate în proporție de 100% riscurile existente la un loc de muncă din motivul că nu dispunem în prezent- sau în viitor- de tehnologia necesară. Este ideal dacă putem identifica toate riscurile care pot ACUM să producă evenimente neprevăzute pentru procesul tehnologic care se află pe rol.
Odată informați, lucrătorii sunt instruiți și trec la faza de implementare. Implementarea poate fi făcută atât individual- atunci când lucrătorul- de exemplu- este observat că își pune masca înainte să intre într-un loc de muncă de tip spațiu închis unde ar putea exista vapori reziduali de clor. Implementarea se face în echipă acolo unde este cazul.
Tabelul următor încearcă să sumarizeze posibilele variante de instruire- în cadrul modelului- pe care le poate avea un lucrător- într-o abordare primară (nu sunt unice și pot fi completate oricând).
Nivel
1-Incertitudine
2
3
4
5-Certitudine
Posibilă descriere
Lucrătorul nu are instruire sau are o instruire primară- maximum 8 clase. Instruirea de securitate nu este realizată.
Lucrătorul are o instruire de 8 clase, fără experiență în muncă. El poate citi și interpreta în mod corect scheme simple de activitate. Instruirea de securitate este realizată la un nivel general.
Lucrătorul are o instruire generală peste 8 clase- cu un liceu terminat sau nu, cu relativ puțină experiență în muncă.Activitatea pe care o prestează presupune contactul cu tehnologie relativ avansată.  El poate să-și desfășoare activitatea într-un cu totul alt domeniu- caz în care instruirea generală nu-l ajută foarte tare- dar îi oferă posibilități de adaptare. Instruirea de securitate este particularizată- dar lipsa de experiență a lucrătorului nu-i permite să rețină toate aspectele necesare.
Lucrătorul are o instruire adecvată activității pe care o desfășoară sau activităților previzibile într-un interval de timp acceptabil. Instruirea specifică de securitate este făcută- urmând să fie validată prin urmărirea lucrătorului la locul de muncă.
Lucrătorul are o instruire adecvată activității pe care o desfășoară și activităților previzibile într-un orizont de timp acceptabil. Instruirea de securitate este făcută și implementată de lucrător – prin dovezi concrete.



b.Abilitățile fizice și psihice. În mod ideal, un anumit loc de muncă are atașată o astfel de listă de abilități care pot fi verificate comparativ cu abilitățile individuale ale lucrătorului. În mod real, cu excepția unor locuri de muncă specifice- o astfel de mapare se face mai rar sau nu se face niciodată. De exemplu: Lucrătorul are abilitățile fizice sau psihice necesare meseriei de strungar. Din păcate statura lui este mică (1.65 m) iar locul de muncă implică manipularea continuă a unor țevi de 5 m lungime- care trebuie introduse în strung și strunjite. Echilibrul și calitatea mișcărilor la introducerea țevilor în strung îl determină pe acest lucrător să se încadreze în pașii 2 și 3  a diagramei de ciclu accidentogen- unde există doar un pas  înainte de accident. O soluție simplă și de bun simț ar fi realizarea unui dispozitiv de susținere și manipulare cu ajutorul căruia lucrătorul să transporte și să încarce barele în siguranță.
Este bine ca pentru toate locurile de muncă din unitate să existe atenționări speciale pentru astfel de cazuri. Lucrătorul de la Resurse Umane care face repartiția nou angajaților pe locuri de muncă trebuie să verifice aceste avertizări comparativ cu atributele individuale ale angajatului- având o pregătire clară în acest domeniu. De exemplu: Domnișoara Y, absolventa unui liceu industrial, a fost angajată de firma Z și repartizată de către inspectorul de la RU în secția de vopsire. Domnișoara Y suferă din copilărie de un astm bronșic- care există menționat și în fișa medicală. După câteva zile de lucru astmul s-a agravat și Y a făcut cerere să fie mutată în alt loc de muncă. Problema s-a rezolvat în mod amiabil dar firma a avut pierderi de aproximativ 2000 de lei în perioada în care a trebuit să caute înlocuitor pentru Y.

c)Supervizare și colaborare. Un lucrător în siguranță este un lucrător atent și bine supervizat. Supervizarea poate fi realizată și de un lucrător cu mai multă experiență dar și de un supervizor calificat sau maistru. Supervizarea poate fi temporară (până ce noul lucrător intră în ritm) sau totală- pe parcursul zilei de lucru. O supervizare totală- indiferent de calificarea și de experiența lucrătorilor este preferabilă – ținând seama de faptul că o imagine ”out of the box” poate obiectiva anumite aspecte esențiale. De exemplu: La un loc de muncă lucrătorilor li se indică să se șteargă pe mâini cu o lavetă după terminarea numitor operații. Plictisiți să tot confecționeze lavete din materialul dat, la un moment dat, în general pe la mijlocul programului, lucrătorii nu mai respectă această indicație- drept urmare, nesupervizați, la sfârșitul zilei toți lucrătorii participanți la procesul tehnologic au epiderma afectată. În maximum 3 zile ei pot prezenta simptomatologia unei boli de piele.
Colaborarea presupune integrarea în colectivul locului de muncă. Această integrare trebuie să aibă loc- chiar dacă nu este vorba de lucrul în echipă neapărat. Ajutorarea colegilor pe parcursul derulării procesului tehnologic- atunci când este efectuată când trebuie, cum trebuie și de cine trebuie- este un indicator categoric al unui loc de muncă bun.

d)Motivație și interesul personal
Motivația reprezintă mecanismul prin care angajatorul lucrătorului accidentabil îl determină pe acesta să-și desfășoare activitatea în condiții de performanță, in siguranță și  asigurând condițiile de sănătate și securitate în muncă. Această motivație se poate baza în general pe bonusuri financiare De exemplu : în numeroase unități economice din UE  se oferă bonusuri de tipul ”Un an cu 0 accidente” . În categoria motivațională pot intra și condițiile de muncă corespunzătoare, dezvoltarea unei culturi de securitate optimale, etc.
Interesul personal- spre deosebire de motivație- pleacă de la lucrătorul accidentabil. Dacă acestuia îi place ce face și vrea să își dezvolte cariera într-un mediu identic sau asemănător cu locul de muncă actual- el va manifesta pornirile necesare să se perfecționeze și să-și îmbunătățească securitatea și sănătatea în muncă. Dacă lucrătorului nu-i place ce face- și socotește cele 8 ore de muncă ca pe un chin- există o largă fereastră de oportunitate deschisă spre accidentul de muncă.

e)Experiența accidentogenă. Această experiență intră în categoria ”lessons learned” și spune că cel mai bine înveți să te ferești dacă vezi efectele unui accident. De aceea, o parte a instruirii de specialitate folosește exemple concrete de accidente- care există în formularele de cercetare și anchetele aferente. Dacă respectivele materiale – după depersonalizare- ar fi puse la dispoziția formatorilor de specialitate- cu tot tragismul aferent- calitatea procesului de instruire ar crește în mod simțitor

Comentarii